Închide

Accident pe centura de ocolire a Clujului, Vâlcele-Apahida, traficul blocat, doi răniți

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 17, 2022 0 524

Accident pe centura de ocolire a Clujului, Vâlcele-Apahida, în urmă cu puține momente.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje de pompieri cu două autospeciale cu modul de descarcerare, precum și două echipaje de prim-ajutor. ”În momentul în care au ajuns la locul intervenției, pompierii au găsit două autoturisme avariate, iar într-una dintre acestea o victima era încarcerată. Salvatorii au extras victima din autoturism, un bărbat, conștient și l-au predat echipajului SMURD. De asemenea, un alt bărbat a fost consultat. Echipajele SMURD i-au transportat pe ambii la spital pentru îngrijiri de specialitate”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Andrei Biriș.

Traficul este momentan blocat.

UPDATE Polițiștii spun că accidentul a fost provocat de un șofer de 43 de ani care se deplasa înspre Dej și care ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul pătrunzând pe contrasens și intrând în coliziune frontală cu un autoturism care circula în sensul opus, la volanul căruia se afla un bărbat de 55 de ani. Ambii șoferi au fost duși la spital.
Testările cu aparatul etilotest au rezultat negative.

Foto ISU Cluj

Nici un comentariu

Scrie un comentariu