Accident noaptea trecută între Vâlcele și Mărtinești între un microbuz și un camion, șapte consultați medical
Actualitate by Actual de Cluj - mart. 30, 2026 0 295
Accident noaptea trecută între Vâlcele și Mărtinești între un microbuz și un camion, șapte consultați medical, din fericire fără victime.
S-a întâmplat aseară în jurul orei 21 la iesirea din localitatea Vâlcele spre Mărtinești. La fața locului au ajuns echipaje de intervenție cu o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje de prim-ajutor SMURD plus un al treilea de la Servicuil Județean de Ambulanță și un al doilea echipaj de ambulanță, care se afla în trecere, a oprit la rândul său pentru sprijinirea operațiunior de intervenție. Echipajele operative au găsit un microbus si un autocamion avariate, fără persoane încarcerate. Au fost consultate la fața locului sapte persoane, fără a fi transportate la spital nici una dintre acestea.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
16 incendii de vegetație în două zile în județul Cluj. Prefectura: „Renunțați la arderea resturilor vegetale!” / Amenzile ajung la 100.000 de lei
oct. 06, 2026 0
-
Autorul cărții despre expediția Belgica, în care a participat Emil Racoviță, vine la Cluj / Patrick De Deckker prezintă povestea primei iernări în Antarctica
oct. 06, 2026 0
