Închide

Accident într-un bloc aflat în construcție pe strada Soporului, un bărbat a căzut de la înălțime pe casa scării

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 03, 2022 0 258

Accident într-un bloc aflat în construcție pe strada Soporului din Cluj-Napoca azi, un bărbat a căzut de la înălțime pe casa scării.

S-a întâmplat în jurul orei 11, când din primele date un clujean de 49 de ani în timp ce efectua verificări într-un imobil aflat în construcție de pe strada  Soporului la un moment dat s-ar fi dezechilibrat, căzând pe scările interioare de la o înălțime de aproximativ trei metri. În urma accidentului bărbatul a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate și a fost transportat la spital.

În cauză a fost deschis dosar penal.

”La fața locului sau deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. La prima evaluare bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, prezenta multiple traumatisme, era în stare de conștiență și era cooperant. Acesta a fost preluat de către echipajul SMURD și a fost transportat la spital”, a precizat ISU Cluj.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu