A smuls cerceii unei femei de 74 de ani și a fugit. I-a dus la amanet după câteva minute. A primit 3 ani și 6 luni de închisoare
Actualitate by Dan Andrei - oct. 01, 2026 0 8
Un bărbat a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare de Judecătoria Cluj-Napoca după ce a smuls cerceii de aur din urechile unei femei de 74 de ani, într-un parc, provocându-i leziuni care au necesitat 12-13 zile de îngrijiri medicale. La doar câteva minute după atac, acesta a încercat să amaneteze bijuteriile.
Potrivit hotărârii instanței, fapta a avut loc în 8 martie 2026, în jurul orei 9.30, într-un parc de pe strada București din Cluj-Napoca. Bărbatul s-a apropiat de femeie și a întrebat-o cât este ceasul. Femeia nu i-a răspuns și și-a continuat deplasarea, întrucât nu a vrut să își scoată telefonul din geantă, de teamă să nu îi fie furat. Bărbatul a trecut pe lângă ea, după care s-a întors și, venind din spate, i-a smuls cerceii din aur din urechi și a fugit spre podul de peste Canalul Morii.
Victima a încercat să îl urmărească, însă nu a reușit să îl oprească. Un martor care a observat incidentul a sunat la 112.
Femeia a rămas cu dureri la ambele urechi, iar lobul urechii drepte era rupt și sângera. A fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe. Certificatul medico-legal a stabilit că leziunile puteau fi produse prin smulgerea cerceilor și necesitau 12-13 zile de îngrijiri medicale.
Potrivit instanței, în jurul orei 9.50 – după aproximativ 20 de minute – inculpatul a ajuns la o casă de amanet cu perechea de cercei și a încercat să îi amaneteze. Angajatul l-a refuzat deoarece nu avea cartea de identitate. Bărbatul a revenit ulterior cu actul de identitate al unei alte persoane, care nu era prezentă, însă a fost refuzat din nou. A apelat apoi la un alt bărbat, căruia i-a cerut să îl ajute să amaneteze bijuteriile. Operațiunea a fost în cele din urmă realizată. Contractul de amanet a fost încheiat, iar pentru cercei a fost încasată suma de 1.200 de lei. Imaginile camerelor de supraveghere au surprins inclusiv momentul în care banii au fost înmânați.
Cerceii au fost recuperați chiar în aceeași zi de la casa de amanet și restituiți victimei. Instanța a stabilit că valoarea prejudiciului produs prin furtul bijuteriilor era de 4.390 de lei, calculată la o greutate de 6,09 grame și la prețul aurului din 8 martie 2026, de 721 de lei pe gram.
Judecătoria Cluj-Napoca a ținut cont și de antecedentele inculpatului. Potrivit hotărârii, acesta nu avea un loc de muncă și nu a făcut dovada unor alte surse de venit, iar cazierul judiciar arăta condamnări repetate pentru infracțiuni contra patrimoniului. Mai mult, bărbatul fusese eliberat la termen abia la 13 decembrie 2025, după executarea unei pedepse de 4 ani și o lună de închisoare. Noua faptă fusese comisă înainte de împlinirea termenului de reabilitare, astfel că instanța a reținut starea de recidivă postexecutorie. Judecătorul a aplicat pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare pentru tâlhărie calificată, reținând că victima avea 74 de ani și că inculpatul a profitat de vulnerabilitatea acesteia. Instanța a menținut și măsura arestării preventive. ”Instanța reține că gradul de pericol social al faptei comise de inculpat este potențat de împrejurările comiterii acesteia, sens în care trebuie avut în vedere că acesta a exercitat asupra persoanei vătămate, într-un loc public (în parc) și pe timp de zi, un act de agresiune cauzator de suferință fizică puternică, conduită antisocială care nu poate fi acceptată.
Inculpatul, deși este o persoană adultă și nu are capacitatea de muncă afectată, nu are un loc de muncă și nici nu a făcut dovada altor surse de venit, iar fișa de cazier judiciar evidențiază că acesta a fost condamnat în mod repetat pentru comiterea de infracțiuni contra patrimoniului (furt calificat)”, a apreciat instanța.
Femeia s-a constituit parte civilă în proces și a cerut 10.000 de euro daune morale, susținând că atacul i-a provocat atât suferințe fizice, cât și psihice. Instanța a admis în parte cererea și i-a acordat 10.000 de lei cu titlu de daune morale. Judecătorul a reținut inclusiv faptul că femeia a fost foarte speriată și în stare de șoc imediat după agresiune și nu a fost în stare să apeleze singură serviciul 112. Un martor a observat-o ținându-se cu mâinile de urechi în timp ce îl urmărea pe agresor, iar la nivelul urechilor se vedea sânge.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea și daunele morale, inculpatul trebuie să achite 650 de lei cheltuieli judiciare către stat și 6.050 de lei cheltuieli judiciare către victimă. Instanța a dispus și confiscarea celor 1.200 de lei obținuți prin amanetarea cerceilor.
Hotărârea a fost pronunțată în 13 august și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Zeci de rable fără stăpân, scoase la licitație la Cluj. Costă câteva sute de lei, unele costă sub 50 de lei / Un Passat din 2011 costă 500 de euro
oct. 01, 2026 0
-
Definitiv: 6 ani și 6 luni de închisoare pentru escrocul care s-a dat IT-ist și consultant în publicitate și a păcălit oameni de afaceri din Cluj cu ordine de plată false
oct. 01, 2026 0
