„M-ați terminat, ne-ați terminat, domnilor. L-ați ucis pe Zoli, mi-ați luat viața și mie. Eu trăiesc așa, într-un fel oarecum ambiguu, de neînțeles, căci nimic din lumea asta nu mai are nici un sens. Am rămas singur. Soția mea de atunci, de supărare, a murit de inimă, la 4 ani distanță. Eu eram dărâmat, eu nu mai sunt om. Mergeam zilnic la mormânt, duceam flori și stăteam de dimineața până seara plângând. Când îți mor părinții e cumplit, într-adevăr, dar există generația următoare, copiii. Când îți moare copilul totul s-a terminat. Îmi aduc și acum aminte când l-am găsit pe Zoli. Am bătut toate spitalele, sperând să fie în viață, rănit. Le-am epuizat pe toate și-a mai rămas doar morga. Când să ajung să intru, era un soldat cu pușca. <<Stai pe loc că trag, aici vin teroriștii!>>.Și-a încărcat mitraliera, și acum aud sunetul acela și a îndreptat-o spre mine. M-am dus în fața lui și mi-am lipit fruntea de țeava armei: „trage în pizda mă-tii!”, i-am zis. N-a spus nimic. Mi-am băgat capul și mai tare, l-am împins cu capul, i-am împins arma cu capul, am strâns din dinți, am închis ochii și i-am mai zis o dată: „Trage, mă, nenorocitule, în pizda mă-tii! Vin să-mi iau copilul de la morgă și vrei să mă omori? Omoară-mă, mă! Acuma! Nu mai sta, sunt pregătit! Eram foarte demoralizat. N-o tras.

Am intrat. Cum am intrat, l-am văzut pe Zoli pe jos culcat pe ciment și acoperit cu un cearșaf, iar sub cap era o bucată de grindă. Mi s-a făcut rău. El s-o dus la mamă-sa, măi, să vadă ce face! Și apoi o pornit spre centru cu toți ceilalți. O mers cu Cornel, prietenul lui. S-au dus la președintele de pe scară și-au cerut steaguri. Le-au luat, s-au dus cu ele. Porcu ăsta de Cocan, peste el au dat atunci, el a tras în oameni. Un porc, un gunoi. Tovarășu Cocan conducea acei soldați. Porcul de Iliescu a anulat primul proces, le-a dat liber la toți. El e principalul vinovat. El, domnule, el! Sub comanda lui s-a tras și au murit peste 1000 de oameni.  Apoi s-a deschis proces, primul, la București. Acolo m-am întâlnit cu militarul Cocan.  Am ieșit  în pauză la baie, o venit după mine. Țipa: <<Mă prostule, cine o tras? Uită-te în oglindă, io-s călăul sau tu ești?>>, așa mi-a zis. I-am spus: Nu mă tem de dumneata. Ești cu haina de militar, dar nu mi-e frică. Câtă impertinență, câtă aroganță. A venit după mine, vă dați seama? 

Eu am zis în felul următor: știu unde stă Cocan în Mănăștur, știu că are un băiat nevinovat. Mă duc, îi tai capul băiatului absolut fără nici o vină, îl iau și i-l dau în brațe lui Cocan ca să simtă ce-am simțit și eu. Nu mai judecam deloc, eram și sunt pierdut.  După aia l-am întâlnit la Cluj de două ori pe acest tovarăș Cocan. Stătea în Mănăștur. Odată la piață, vine și îmi întinde mâna: „te salut!” L-am scuipat în față, în sfârșit.

A doua oară l-am întâlnit tot în Mănăștur, m-a salutat de pe cealaltă parte a trotuarului și i-am bătut obrazul. O fost condamnat la 20 de ani la Gherla,  dar o scăpat că-i prea bolnav, că nu știu ce, că nu suportă detenția. Am fost peste tot, m-am interesat. E liber. E prea bolnav săracul, zic ăștia. Porcul de Iliescu i-a scăpat pe toți. Cel mai vinovat e tovarășu Iliescu, fiindcă a aprobat  să se tragă în popor.

Să iert? Cum aș putea să iert? Nu am cum să iert pe nimeni niciodată. Zoli ar avea astăzi 48 de ani ani, probabil că și-ar fi întemeiat o familie. Probabil că și soția mea ar fi trăit, probabil ambele soții. Probabil că aveam nepoți și ne bucuram și ne iubeam în vremuri de libertate. Nici copiii mei n-ar mai fi plecat toți de teamă din țara asta. Probabil că-mi vedeam zilnic nepoții.

Sunt multe probabilități, cu astea am rămas.”

REPORTAJ (I) „Am vrut să-i tai capul copilului său nevinovat, să i-l dau în brațe și să simtă și el ce-am simțit eu!”

REPORTAJ (II) Din Germania, după 30 de ani. „Revoluția ne-a distrus toată familia, ne-a destrămat-o. Eu mi-am salvat copiii!”