Închide

A intrat cu cuțitul în sediul Poliției, în Turda, după ce a tâlhărit și lovit 2, a fost arestat preventiv

Actualitate by Actual de Cluj - nov. 03, 2025 0 128

Un clujean a fost arestat preventiv ieri și acuzat de mai multe infracțiuni, între care tâlhăria.

Astfel, în 1 noiembrie bărbatul a fost reținut, după ce Poliția arată că din invesetigații a reieșit că în 31 octombrie bărbatul – un clujean de 27 de ani din Turda – ar fi abordat două persoane pe o stradă din municipiu, solicitându-le o sumă de bani. În urma refuzului acestora, bărbatul ar fi aplicat lovituri uneia dintre persoane, încercând totodată să îi sustragă bunuri din buzunar. Ulterior, ar fi sustras telefonul mobil al celeilalte persoane, pe care ar fi agresat-o, de asemenea, fizic. Sâmbătă bărbatul a fost citat la sediul Poliției Turda, pentru continuarea cercetărilor. În acest context, polițiștii au constatat că avea asupra sa un obiect tăietor-înțepător, fiind extinse cercetările și pentru infracțiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. În urma probatoriului administrat, pe numele bărbatului a fost emisă ordonanță de reținere 24 de ore iar ieri instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. ”În cauză, investigațiile continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie, tentativă la tâlhărie și port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, arată Poliția.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare