A furat trei containere de gunoi de la Târgul din Negreni și le-a dus acasă ca să depoziteze cereale pentru animale / Fermierul a scăpat de închisoare
Actualitate by Actual de Cluj - oct. 16, 2026 0 14
Un fermier în vârstă de 36 de ani din Negreni a fost condamnat de Judecătoria Huedin la zece luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a furat trei containere de colectare a deșeurilor de pe terenul unde se desfășoară celebrul târg de la Negreni, ”Fechetău”.
Bărbatul a transportat containerele cu o autoutilitară Volkswagen până la domiciliu, unde intenționa să le folosească pentru depozitarea cerealelor destinate animalelor. Prejudiciul, estimat la 3.600 de lei, a fost recuperat integral.
Fapta a avut loc în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2024. Potrivit hotărârii instanței, în jurul orei 00:30, bărbatul a ajuns cu autoutilitara la locul de desfășurare a târgului, organizat pe terenul Composesoratului Negreni, de unde a luat trei containere de câte 1.000 de litri fiecare. Două erau negre, iar unul – verde.
Inculpatul a recunoscut că a sustras containerele și le-a transportat la domiciliul său din satul Negreni. În declarațiile date în cursul anchetei, acesta a spus că avea nevoie de ele pentru a depozita cereale pentru animale și că regretă fapta.
Furtul, surprins de camerele de supraveghere
Ancheta a fost susținută și de imaginile camerelor de supraveghere instalate de Primăria Negreni. Înregistrările au surprins o autoutilitară Volkswagen albă care s-a deplasat spre zona târgului, iar la întoarcere avea în benă trei containere de mari dimensiuni, două negre și unul verde. Alte imagini au surprins aceeași autoutilitară oprită în apropierea unui pod peste râu, într-o zonă în care se aflau containerele. Vehiculul a staționat acolo, cu farurile stinse, aproximativ cinci minute, după care s-a deplasat sub pod, unde a mai rămas în jur de 18 minute.
Polițiștii au identificat ulterior cele trei containere la domiciliul bărbatului. Bunurile au fost ridicate și predate reprezentantului Composesoratului Negreni, astfel că prejudiciul a fost recuperat integral.
Zece luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei
Bărbatul, care lucrează ca fermier, nu avea antecedente penale. El a recunoscut integral fapta și a cerut să fie judecat prin procedura simplificată, care permite reducerea limitelor de pedeapsă. Judecătoria Huedin a stabilit o pedeapsă de zece luni de închisoare pentru furt calificat, dar a amânat aplicarea acesteia pe un termen de supraveghere de doi ani. Pe durata celor doi ani, el trebuie să se prezinte la Serviciul de Probațiune la datele stabilite, să primească vizitele consilierului de probațiune și să comunice eventualele schimbări ale locuinței sau locului de muncă, precum și informațiile necesare verificării mijloacelor sale de existență.
Instanța l-a obligat și să presteze 40 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, la Primăria Negreni sau la o altă primărie indicată în hotărâre. Judecătorul a motivat soluția prin valoarea relativ redusă a prejudiciului, recuperarea integrală a acestuia, recunoașterea faptei și atitudinea inculpatului în timpul procesului. Reprezentantul Composesoratului Negreni a declarat că bunurile au fost recuperate și că nu mai are pretenții față de bărbat.
Inculpatul trebuie să achite și 1.100 de lei cheltuieli judiciare către stat. Hotărârea a fost pronunțată în 12 octombrie și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Ministerul Culturii ține la secret raportul de control de la Opera din Cluj / Refuză să-l comunice invocând datele personale
oct. 16, 2026 0
-
Un actor de la Reactor din Cluj, invitat la Festivalul Național de Teatru / Doru Taloș participă la o serie de podcasturi dedicate teatrului contemporan
oct. 16, 2026 0
