A fost fixat termenul pentru contestația șefului ARR arestat la Cluj și acuzat de fapte de corupție
Actualitate by Actual de Cluj - apr. 10, 2026 0 162
A fost fixat termenul pentru contestația șefului ARR arestat la Cluj și acuzat de fapte de corupție.
Cristian Anton e șeful Autorității Rutiere Române și a fost arestat preventiv de Tribunalul Cluj pentru presupuse fapte de corupție alături de un alt inculpat. Ambii au atacat decizia cu apel, iar acum Curtea de Apel a fixat termenul, pentru 15 aprilie.
Amintim,, șeful Autorității Rutiere Române Cristian Anton a fost arestat preventiv în 1 aprilie la Tribunalul Cluj, pentru 30 de zile; acesta e acuzat de procurorii anticorupție de luare de mită și constituire a unui grup infracțional organizat după ce ar fi primit mită de la sute de persoane care susțineau examenul de atestat auto.
Instanța a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă a lui Anton, până în 30 aprilie. Apărătorii săi au cerut arest la preventiv sau control judiciar, dar instanța a respins cererea. Celălalt inculpat în cauză, Bogdan-Alexandru Radu, a fost de asemenea arestat preventiv; acesta e acuzat de dare de mită în formă continuată, trafic de influență în formă continuată și constituire a unui grup infracțional organizat. Și în acest caz, inculpatul stă în arest preventiv până în 30 aprilie.
Anton e acuzat de luare de mită în formă continuată, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii de foloase necuvenite în formă continuată și respectiv constituire a unui grup infracțional organizat.
actualdecluj.ro a solicitat Tribunalului Cluj o copie a motivării instanței în caz, în baza legii privind liberul acces la informațiile de interes public, și revenim cu argumentele instanței pentru decizia arestării. Deocamdată am fost informați că decizia nu a fost motivată.
Anchetatorii susțin că Anton, în calitate de director general al Autorității Rutiere Române (ARR), ar fi pus la cale, împreună cu alte două persoane, o rețea organizată care se ocupa cu fraudarea examenelor pentru obținerea certificatelor profesionale. Potrivit anchetatorilor, scopul grupului era să ajute candidați să treacă examenele în mod ilegal, în schimbul unor sume de bani. Frauda ar fi vizat atât testele pe calculator, cât și probele scrise.
Anchetatorii mai arată că că Anton ar fi coordonat întreaga activitate: ținea legătura cu ceilalți membri ai grupului, primea liste cu persoanele care plăteau pentru a promova și o parte din banii colectați, stabilea comisiile de examinare favorabile și organiza totul astfel încât să nu fie descoperiți. De asemenea, decidea unde și cum să primească banii. De asemenea, în rolul său de director, ar fi numit în comisiile de examinare persoane de încredere, pentru a facilita frauda.
În urma perchezițiilor, la domiciliul lui Cristian Anton au fost găsiți aproximativ 500.000 de euro, iar la ceilalți suspecți s-au descoperit bani și bunuri de circa 100.000 de euro, care au fost confiscate provizoriu.
