Închide

Raport ATOP: scade criminalitatea în Cluj, dar numărul amenzilor ajunge la zeci de mii într-un semestru

ActualitateTop News by Actual de Cluj - sept. 23, 2017 0 420

Scade criminalitatea în Cluj – cel puțin în rapoarte – dar cu un preț: mii de amenzi date în câteva luni pentru șoferii care încalcă legea.

Un raport al Autorității Teritoriale de Ordine Publică arată că în prima jumătate a anului au fost înregistrate mai puține sesizări privind infracțiunile – cu 2,8% – iar infracționalitatea economică a scăzut cu 27,5%, în vreme ce criminalitatea în mediul rural a înregistrat o ușoară creștere, fără a fi precizat însă procentul acestei creșteri.

Infracţiunile contra patrimoniului reprezintă peste 54% din totalul infracţiunilor înregistrate în prima jumătate a anului, în scădere cu 2,59%. Furturile reprezintă cel mai important segment infracţional al acestei categorii (68,56%), în scădere cu 7,05%, trendul fiind descrescător. Infracţiunile stradale sesizate au reprezentat 7,87% din totalul infracţiunilor sesizate. Ponderea cea mai mare  au furturile din autovehicule, acestea reprezentând mai bine de o treime din totalul infracţiunilor stradale sesizate.

În ce privește circulația rutieră, în prima jumătate a anului a fost înregistrată o scădere a numărului de accidente de circulaţie grave (-8) față de perioada similară a anului trecut.

Principalele cauze ale producerii accidentelor grave de circulaţie au fost viteza neadaptata la condițiile de drum (ponderea 19%), traversare neregulamentară de către pietoni (15%), neacordare prioritate pietoni (14%) și neacordare prioritate autovehicule (11%).

Poliţiştii rutieri au constatat 665 infracţiuni la regimul rutier, au fost nevoiți să aplice 32.220 amenzi, au reținut în vederea suspendării sau anulării 3.123 permise de conducere şi au retras 869 certificate de înmatriculare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu