Pleiadă de liberali la Cluj. E rândul lui Bușoi și Turcan
ActualitatePolitica by Cosmina Fernoaga - mart. 14, 2017 0 511
Actual de Cluj a relatat că secretarul general al PNL, Cristian Bușoi, ar putea fi împins să candideze la șefia partidului, de către gruparea din jurul președintelui Klaus Iohannis. El nu și-a anunțat candidatura, în schimb a pornit să bată pe la ușile organizațiilor din teritoriu, pentru a-și pregăti terenul. Bușoi ajunge și la Cluj Napoca sâmbătă, 18 martie, au transmis, oficial, reprezentanții partidului. El vine însoțit de actualul președinte interimar al PNL, Raluca Turcan, urmând să aibă întâlnire cu membrii Biroului Permanent Județean, dar și cu primarii liberali. „Având în vedere că trebuie să ne organizăm alegerile, până în 2 Mai, este mai degrabă o vizită de lucru, aș putea spune. Domna Turcan și domnul Bușoi se duc și în alte județe și vin și la noi”, a comentat Maria Forna, liderul organizației de tineret a PNL.
Reamintim că la finele săptămânii trecute, PNL Cluj l-a primit în vizită pe Cătălin Predoiu, unul dintre candidații înscriși deja în cursa pentru șefia partidului. Ludovic Orban, contracandidatul lui Predoiu, ar urma să ajungă și el la Cluj, în perioada următoare. Rămâne de văzut pe cine vor sprijini liderii clujeni la alegerile din 17 iunie, având în vedere că indiferent cine ar câștiga președinția PNL, Clujul are asigurat un post de prim-vicepreședinte, pe care-l vânează nimeni altul decât actualul președinte al Consiliului Județean, Alin Tișe.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
CBRE: Investițiile imobiliare din România au atins 253 milioane de euro în primul semestru din 2026. Perspective bune pentru al doilea semestru: Tranzacțiile aflate în faze avansate depășesc 800 de milioane de euro
iul. 22, 2026 0
-
Orbán revine la Universitatea de vară de la Tușnad pentru a 31-a oară. Autonomia maghiară și viitorul județelor Harghita, Covasna și Mureș, printre temele dezbaterilor
iul. 22, 2026 0
