30.000 de clujeni sunt din nou în stradă
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - feb. 03, 2017 0 421
Clujul s-a adunat din nou în stradă pentru a protesta împotriva corupției și pentru abrogarea ordonanței care aduce modificări la codul penal.
Oamenii au steaguri, au venit cu copiii în centrul Clujului și scandează împotriva PSD solicitând abrogarea ordonanței de modificare a codului penal și a codului de procedură penală.
Protestul are un traseu nou. Dacă serile trecute protestatarii au mărșălui pe Bulevardul Eroilor – Dorobanților – 21 Decembrie 1989 – Memorandumului – Piața Lucian Blaga – Napoca – Unirii sau, extins prin cartierul Gherogheni și prin cartierul Mănăștur, în aceata seară se merge pe alt drum.
Protestatarii au pornit pe strada Universității, spre Avram Iancu. Motivaţia unui nou traseul este: „să mai conservăm din energie ca să putem ieși în stradă cât este nevoie”.
La Cluj se poartă hashtagul „#Rezistam”
Sunt în jur de 30.000 de clujeni ieșiți din nou la proteste. Numărul crește.
„Sunt cele mai faine zile! Oamenii sunt mai drăguţi unii cu alţii”, spune, încântat, un om dintre cei mulţi. Dar nemulţumirile sunt mai ample. „Eu nu vreau să plec din ţara asta. Mi-au spus foşti colegi deja plecaţi că sunt naiv. Eu nu vreau să plec, dar lucrurile trebuie să se schimbe. Când eu ajung la o instituţie şi stau 3 ore la coadă, înseamnă că cineva nu îşi face treaba. Când la spital la bunica mi se spune că trebuie să iau şerveţele umede ca să o şteargă, cineva nu îşi face treaba”, e mesajul unui clujean.
Protestatarii sunt tot mai pregătiţi: mesajele sunt tot mai colorate şi mai complexe, unele fac referiri la declaraţiile politicienilor, altele au referinţe culturale, se parafrazează titluri de romane, se citează filozofi, scriitori sau oameni de stat celebri. Alături de clasicele scandări cu „Hoţii” şi „Abrogare!”. Au venit părinţi cu copii. Mulţi copii, care par încântaţi să poarte pancarte. Alții au venit doar cu copiii, ca mesaj în sine.
„Am un mesaj mai bun”. Şi întoarce pancarta pe partea cealaltă, unde e o transcriere-stenogramă. „De câţiva ani ne-o pregăteau”.
„E cu simpatie spus (faţă de „amicii maghiari”)”, precizează Mihai.
„Nu mă mai pot concentra la muncă, simt că trebuie să fiu tot timpul cu ochii pe ştiri. Că iar se întâmplă ceva rău”. Sentiment de clujean protestatar după job.
Numele premierului e afișat pe coșuri de gunoi. Sunt și mesaje cu privire la Guvern dar și de supărare specifică ardelenilor.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Exponate ale Pavilionului României de la Bienala de Arhitectură Veneția 2023 pot fi văzute în Iulius Mall Cluj (P)
mai 06, 2024 0
-
Lista castelelor, conacelor și cetăților din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni / Peste un miliard de lei din fonduri UE investiți în reabilitări / Obiective turistice puse în valoare, evenimente, rute tematice, dar și eșecuri
mai 06, 2024 0