Protestele continuă la Cluj, diseară se anunță 8.000 în stradă, numărul crește
ActualitateTop News by Actual de Cluj - feb. 01, 2017 0 398
Încă un protest diseară la Cluj: după ce noaptea trecută clujenii au ieșit în stradă până la ore mici din noapte și au protestat împotriva deciziei Guvernului de a aproba două ordonanțe de urgență controversate, manifestările continuă în această dimineață în București și diseară în Cluj – în acesta din urmă e așteptată o asistență de mii de protestatari.
Ca de fiecare dată în ultima vreme, protestul anunțat diseară e organizat pe rețeaua de socializare Facebook iar punctul de întâlnire e același – piața Unirii. La protestul de diseară și-au anunțat deja prezența peste 8.000 de persoane.
Amintim, după aprobarea a două ordonanțe de urgență controversate privind amnistie și grațierea, decisă aseară de Guvern, mii de persoane au ieșit în stradă în principalele orașe din țară, în special în București și Cluj-Napoca, pentru a-și manifesta nemulțumirea față de aprobarea celor două acte normative și față de modul în care au fost acestea aprobate. La Cluj protestul a fost cel mai amplu din ultimii ani: a durat până după ora 3 dimineața și a cuprins principalele cartiere ale Clujului – din piața Unirii spre Mărăști, Gheorgheni și Mănăștur.
Citește cum a fost protestul de aseară:
FOTO/ VIDEO Au trecut “elefanţii”. Protest de noapte în Piaţa Unirii din Cluj: Jos Guvernul! Update: protestul a cuprins întregul oraş
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
România este unul dintre țările cu cel mai mare număr de găini ouătoare din UE
mai 04, 2024 0
-
Profesorul Mircea Miclea, fostul ministru clujean al Educației: Profesorii trebuie să aibă 1.500 – 1.800 euro salariu net / Cu pedagogie de pe vremea lui Ceaușescu profesorii nu fac față generației digitale
mai 04, 2024 0