Trage tare pentru ultimul transfer important al carierei. „Știe și el asta. Are o vârstă, e șansa lui”
Sport by Catalin Suciu - nov. 01, 2016 0 837
Cristi Bud e principalul marcator al CFR-ului în acest sezon, cu 8 reușite, fiind al doilea golgheter al campionatului după Llullaku, de la Gaz Metan Mediaș. De altfel, de la revenirea la CFR din februarie 2016, Bud a punctat de 15 ori în 25 de partide.
Bud, ajuns la 31 de ani, își pregătește plecarea în iarnă. A revenit la CFR Cluj la începutul anului, după o experiență în Moldova, la Milsami Orhei și s-a impus treptat în echipă. L-a ajutat și plecarea spaniolului Cristian Lopez la Lens, în vară,astfel că a devenit titluar de drept. În acest sezon a înscris de 8 ori, fiind cel mai bun marcator al echipei. Forma bună e explicată de Vasile Miriuță. „Bud marchează pentru că e foarte ambițios. Știe el ce face și se pregătește exemplar, dă totul la antrenamente. Are o vârstă, 31 de ani, și poate ăsta e ultimul său tren pentru a mai prinde ceva transfer în străinătate. Asta e șansa lui”, a povestit tehnicianul pentru actualdecluj.ro.
În vară, Bud a avut o propunere din Korrea de Sud, de la FC Seul, dar cele două cluburi n-au ajuns la o înțelegere în privința sumei de transfer. 400.000 de euro a solicitat echipa clujeană pentru a-i da drumul, iar mutarea a rămas în stand-buy. Situația se poate schimba în iarnă, când se va redeschide perioada de transferuri. „Oricine poate pleca dacă vin oferte bune pentru jucător și club. Nu e nimeni de neînlocuit. Sunt fotbaliști, dar tre’ să-i știi, să-i găsești. Clubul are relații foarte bune în străinătate, mai cunosc și eu ceva, mai dăm niște telefoane, urmărim mai mulți jucători”, a adăugat Miriuță.
Atacantul Cristian Bud a evoluat în cariera sa de până acum la cluburile Liberty Salonta, Gaz Metan Mediaş, FC Bihor Oradea, CFR Cluj, Debrecen, Pandurii Târgu Jiu şi Milsami Orhei.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Peste 11,5 milioane de lei pentru curățarea și decolmatarea rigolelor și cursurilor de apă din Cluj. Două firme s-au înscris la licitație
oct. 07, 2026 0
-
ANRE dă autorizaţia de înfiinţare pentru noua centrală pe gaze Nova Power&Gas de la Câmpia Turzii, după investiție de 350 milioane euro
oct. 07, 2026 0
