Închide

Pregătiri pentru startul Ligii a IV-a. Când se trage la sorți țintarul, câte echipe s-au înscris și un avertisment pentru U Cluj: „Nu știu de ce vorbesc de promovare, le va fi extrem de greu”

ActualitateSportTop News by Catalin Suciu - aug. 27, 2016 0 805

U Cluj va evolua în al patrulea eșalon fotbalistic și are ca obiectiv promovarea imediată în liga a III-a. Ioan Ovidiu Sabău, Marius Popescu și Zsolt Szilagyi caută și acum jucători pe care să-i legitimeze, Universitatea neavând deocamdată un lot complet.

Tocmai de aceea, clubul a solicitat și amânarea meciurilor din Cupa României, competiție a debutat deja în eșaloanele inferioare. Clubul se reorganizează la toate nivelurile. „O luăm de la zero, în acest moment nu avem nimic. E nevoie de răbdare și sper să avem parte de ea. Nu e ușor să pornești din acest punct, dar toți cei care ne-am înhămat la treaba aceasta vom face totul ca să ducem echipa acolo unde îi este locul, în liga 1”, a comentat managerul Universității, Ioan Ovidiu Sabău.

Cu cine se va duela U Cluj în liga a IV-a? Și la ce trebuie să se aștepte suporterii de la o deplasare în al patrulea eșalon..  Unul dintre oficialii Asociației Județene de Fotbal le taie din elan clujenilor și susține că, contrar tuturor așteptărilor, Universitatea va avea o misiune extrem de dificilă, chiar dacă vorbim despre liga a IV-a. „Nu știu de ce s-au mișcat atât de greu cu organizarea. Eu le-am spus de acum trei săptămâni să dea un anunț și sigur își găseau jucători. erau jucători buni care puteau fi luați. Acum U Cluj nu are lot și cu ce-am văzut că are, nu cred că va putea promova. Au cerut amânarea în Cupa României și probabil că vor cere și amânarea jocului din prima etapă, 99% o vor face.  Oricum campionatul începe pe 3 septembrie, chiar dacă U va sta prima etapă. Petrolul joacă deja, Rapidul joacă deja, Universitatea n-a reușit încă să miște. Și nu știu de ce vorbesc de promovare acum, pentru că va fi foarte greu pentru ei. Poate din iarnă, dacă își vor aduce jucători, vor putea spera. Dar așa.. CS Florești are echipă bună, Olimpia Gherla, Gilăul. Veți vedea ce grele meciuri va avea Universitatea”, a declarat pentru actualdecluj.ro prim-vicepreședintele AJF Ovidiu Fărăgau.

Echipele care s-au înscris în al patrulea eșalon:
Sticla Arieşul Turda

Industria Sârmei 1921 Câmpia Turzii

Ardealul Cluj

CFR Dej

Vulturul Mintiu-Gherlii

Armenopolis Gherla

Unirea Floreşti

Someşul Gilău

Arieşul Mihai Viteazu

Viitorul Mihai Georgescu

Unirea Tritenii de Jos

Olimpia Gherla

CS Florești

U Cluj

Viile Dejulului

Țintarul Ligii a IV-a se va stabili luni, de  la ora 12:00, la sediul Asociației județene de Fotbal. 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.