Închide

Start la Zilele Culturale Maghiare. Vezi când devine pietonală strada „festivalieră” Kogălniceanu

Actualitate by Actual de Cluj - aug. 15, 2016 0 587

Deşi a avut deja câteva evenimente premergătoare în program, ediţia din acest an a Zilelor Culturale Maghiare se deschide oficial azi. Urmează zeci de evenimente, expoziţii, spectacole şi concerte, cu punct culminant în 19 august, la aniversarea a 700 de ani de la ziua în care Clujului i-a fost acordat statutul de oraş regal liber.

Gala de deschidere a celei de-a șaptea ediții va avea loc azi începând de la ora 19:00, în Sala Mare a Operei Maghiare de Stat din Cluj. În cadrul evenimentului vor fi înmânate Premiile Clujul Comoară, acordate de Asociația Clujul Comoară pentru contribuția adusă la dezvoltarea comunității maghiare din Cluj și a Zilelor Culturale Maghiare. În a doua parte a serii, va fi prezentat spectacolul de gală Păunul și-a luat zborul, cu participarea unor ansambluri de muzică și dansuri populare din diferite zone ale României. Evenimentul va avea traducere simultană în limba română.

Tot azi (15 august), de la ora 16:00, pivnița Muzeului de Artă Cluj-Napoca va găzdui deschiderea celei de-a 4-a ediţii a festivalului de Arte Vizuale Contemporane Mimesis, sub titlul Spații Conti-mentale.

Mai târziu, de la ora 21:00, în curtea Casei Tranzit, va avea loc Deschiderea Zilelor Filmului Maghiar, o petrecere în aer liber cu gulaș și muzică de film.

Marți, 16 august, de la ora 16:00, artistul vizual Bordos László Zsolt (alias Bordos ArtWorks) va susține o prezentare despre proiecția de 3D video mapping pe zidul Bisericii Sfântul Mihail, care va avea loc în data de 19 august, la ora 22:10, cu ocazia aniversării împlinirii a 700 de ani de la ridicarea Clujului la rang de oraș. Bordos László Zsolt este unul dintre cei mai apreciați VJ (video jockey) din întreaga lume. Lucrările sale au putut fi văzute în orașe ca New York, Los Angeles, Paris, Budapesta, Dubai, Geneva, Roma, Moscova, Quebec sau Mexico City. Evenimentul se va desfășura la Curtea Olimpică Maghiară (str. Iuliu Maniu, nr. 4), iar prezentarea va beneficia de traducere în limba română.

Tot marți, începând la ora 12:00, la Biblioteca Academiei, va avea loc vernisajul expoziției Marele deceniu al trupelor de teatru la Cluj (1837- 1847).

De la ora 19:00, pe strada Brassai Sámuel, nr. 5, va avea loc spectacolul de teatru g.a.me al Asociației Teatrale Shoshin.

De la 19:30, în curtea Muzeului de Artă, publicul va putea participa la o serată de muzică de cameră a ansamblului Classis.

Tot marți seara vor avea loc și primele concerte de pe scena mare din Piața Unirii: Knock Out) și Beatrice.

De miercuri, 17 august, se vor deschide activitățile de pe tradiționala Stradă a Festivalului (Mihail Kogălniceanu) și strada Potaissa. Despre evenimentele de pe Strada Mihail Kogălniceanu și Strada Potaissa, AICI şi AICI

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare