CFR, pusă să aștepte în tratativele pentru doi fotbaliști din Spania. Formația lui Miriuță se roagă ca Gimnastic să nu promoveze în liga secundă
Sport by Catalin Suciu - iun. 11, 2014 0 244
Echipa clujeană continuă campania de achiziții și speră să-i înregimenteze pe Lago Junior (23 de ani) și Jean Luc Assoubre (21 de ani), de la Gimnastic Taragona. Cei doi au fost monitorizați în câteva meciuri, la fața locului, de către Cristi Panin, iar acesta le-a făcut un raport favorabil. Numai că transferurile depind de rezultatul din play-off, Gimnastic având șanse să promoveze, urmând să joace într-o dublă manșă cu Llagostera. Primul joc este programat pe 14 iunie, iar returul pe 21.
În eventualitatea în care Gimnastic va câștiga și va ajunge în liga a doua spaniolă, șansele ca cei doi să se mai transfere vor fi minime.
„Așteptăm să vedem ce se va întâmpla. Nu știu, e greu să vină dacă își asigură promovarea. Avem și alți jucători în vizor, oricum. Și am un lot foarte bun, mai avem nevoie doar de câteva nume, să ne dublăm anumite posturi”, a spus Miriuță pentru actualdecluj.ro.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Primăria Cluj a atribuit contractul pentru copertinele din stațiile de autobuz. MRB Electric a câștigat după o dispută în instanță, deși DUPEX fusese desemnată inițial câștigătoare
oct. 13, 2026 0
-
RIVUS continuă dezvoltarea mixului de retail prin prezența grupului LPP / Reserved, Mohito, House și Cropp vor inaugura magazine în viitorul proiect din Cluj-Napoca
oct. 13, 2026 0

