VIDEO Desfășurare de forțe ieri la Pata Rât, zeci de polițiști, jandarmi și mascați, amenzi de 1000 de euro
Actualitate by Actual de Cluj - mart. 24, 2016 0 1001
Desfășurare de forțe ieri la rampa de gunoi Pata Rât, cu zeci de polițiști, jandarmi, mascați și alte acareturi.
50 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au descins ieri în Cluj-Napoca, într-o acțiune cu efective mărite în zona rampei de gunoi Pata Rât. Aici au descins 50 de poliţişti din cadrul tuturor secţiilor de poliţie urbană, luptători de intervenție rapidă, dar și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj şi poliţişti locali.
Acţiunea a vizat punerea în legalitate a persoanelor fără documente de identitate, depistarea celor care se sustrag de la urmărirea penală, dar şi descoperirea de bunuri furate.
Polițiștii au legitimat peste 300 de persoane și au controlat 31 de mașini, dar au și dus la secția din vecinătate 20 de persoane bănuite de comiterea unor fapte antisociale și au verificat 12 firme din zonă. Rezultatul – 23 amenzi aplicate în valoare de 4.540 de lei, majoritatea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului domicilierii și a regimului rutier, după cum arată un raport publicat azi.
Cu un drum, polițiștii au ridicat și șase câini comunitari.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Mai mulți rromi de pe rampa de gunoi a Clujului participă la un spectacol pe scena Operei din Cluj. ”Într-o societate nemiloasă și tu, cel care stai la lucru, oricât ești de obedient și îți plătești ratele 40 de ani, poți ajunge ca noi. Poți ajunge la Pata Rât”
mai 02, 2024 0
-
Proiect minier major din Transilvania, stopat de Curtea de Apel Cluj. Avizul de mediu, neconform. Decizia e definitivă și executorie
mai 02, 2024 0