10.000 de studenți noi dintr-un foc la o singură universitate, de ieri în Cluj
Educaţie by Actual de Cluj - sept. 29, 2015 0 237
Mai bine de 10.000 de studenți noi în Cluj într-un singur an și la o singură universitate din țară: cea mai mare instituție de învățământ din România și-a deschis ieri porțile pentru nu mai puțin de 10.868 de studenți în anul I, în creștere cu aproape 10% față de anul precedent.
Mai exact, numărul studenților e mai mare cu 1.300 față de anul trecut, în vreme ce numărul locurilor de cazare rămâne constant și mult sub această cifră. Dintre proaspeţii studenţi, 4.910 vor ocupa locurile bugetate la învăţământ cu frecvenţă, 31 vor studia pe locurile special repartizate pentru reprezentanţii comunităţii rrome, 15 sunt studenţi din Republica Moldova, iar peste 4.500 au fost admişi pe locuri cu taxă. Alţi 1.428 de studenţi vor urma cursurile formei de învăţământ la distanţă.
„Universitatea Babeş-Bolyai a înregistrat în ultimii 3 ani o creştere continuă atât a numărului de candidaţi care şi-au depus dosarele de admitere, cât şi a celor care şi-au confirmat locurile bugetate sau cu taxă”, precizează universitatea: dacă în anul 2013 numărul de persoane înmatriculate era de 9.469, în acest an Universitatea va şcolariza peste 10.800 de studenţi, în anul I. La master în urma celor două sesiuni de admitere s-au ocupat toate cele 3.500 de locuri bugetate şi peste 450 de locuri cu taxă.
