Sute de polițiști, pompieri și jandarmi mobilizați degeaba la Untold: infracționalitate scăzută
Actualitate by Actual de Cluj - aug. 03, 2015 1 7400
Cel mai mare festival din țară, cu mai bine de 60.000 de participanți – dar niciun incident major.
Poliția, pompierii și jandarmii au difuzat azi un comunicat de presă comun – pentru prima dată în ultimii ani – în care arată că, deși au fost mobilizați sute de polițiști, pompieri și jandarmi în aceste patru zile cât a durat Untold Festival, infracționalitatea sesizată a fost de nivel scăzut. „Astfel, pentru toată perioada, au fost sesizate doar 12 infracţiuni de furt, nefiind sesizate fapte comise cu violenţă”, arată aceștia.
Ba mai mult, la punctele de informare ale festivalului s-au prezentat mai mulți clujeni care au predat documente de identitate ori obiecte pierdute de participanții la festival, ce le-au fost returnate proprietarilor.
La spitalul de campanie amenajat în perimetrul festivalului în cele patru zile de festival doar 18 persoane au necesitat transportul la unitatea de primire a urgențelor ori la spitalul de ortopedie, celelalte persoane ce s-au prezentat la spitalul mobil având afecțiuni medicale minore, ce au fost gestionate pe loc.
Amintim, nu mai puțin de 800 de polițiști, jandarmi și pompieri au fost mobilizați în aceste patru zile de festival.
Un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
O clujeancă, fostă învățătoare, a împlinit o sută de ani, a fost premiată de primar. ”A fost cea mai mare bucurie a vieții, asta mi-a fost bucuria”
mai 03, 2024 0
-
Studiu la Cluj: Distribuirea echitabilă a fondurilor europene poate ajuta oraşele mici din România să aplice tranziţia energetică
mai 03, 2024 0
Lasati sa fie mobilizati, ca de aceea platim impozite… Nu au fost mobilizati degeaba…mai terminati cu articolele degeaba