Efectul „Anti-Șova” a ajuns și la Cluj: protest împotriva imunității parlamentare, vineri, în Piața Unirii
ActualitateTop News by Kristina Reştea - mart. 25, 2015 1 638
„Milităm pentru menținerea imunității doar pentru declarații politice. Nu dorim folosirea ei ca paravan pentru infractori! Ne vedem vineri la ora 18 în Piața Unirii din Cluj!”, anunță inițiatorii unui „eveniment” de vineri pe rețeaua de socializare Facebook.
Mobilizarea la protest vine după ce parlamentarii au respins cererea de încuviinţare a arestării în cazul senatorului Dan Şova, fost ministru al Marilor Proiecte. Senatorii nu au încuviinţat arestarea preventivă a colegului lor Dan Şova în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.
„Dan Șova a rămas cu imunitate! Parlamentarii continuă să își bată joc de popor și de justiție, ignorând mesajul transmis în noiembrie de stradă. E timpul să le reamintim de ce am ieșit în noiembrie!”, adaugă inițiatorii protestului. Amintim că în toamna anului trecut, și la Cluj și în alte orașe mari din țară s-au organizat ample manifestații, în perioada alegerilor prezidențiale, după problemele cu votul în diaspora. Unul dintre organizatorii “event”-ului de vineri este susținător al Asociației M10, lansată de Monica Macovei.
Până în acest moment, peste 1.300 de persoane își anunțaseră participarea la protestul de la Cluj, de vineri. Bucureștenii s-au mobilizat deja: o acţiune de protest a fost anunțată pentru astăzi, începând cu ora 18:00, în Piaţa Universităţii.
[…] Efectul „Anti-Șova” a ajuns și la Cluj: protest împotriva imunității parlamentare, vineri, … […]