Critici dure la urbanism în comisia Consiliului Județean pentru proiectul de pe terenul fostului Ștrand Municipal din Cluj-Napoca. „Câștigătoarea nu este comunitatea, ci beneficiarul”/Familia bancherului Horia Ciorcilă e cea care a pornit proiectul
AdministrațieTop NewsUrbanism by Simona Mureșean - nov. 12, 2026 0
Proiectul imobiliar propus pe terenul fostului Ștrand Municipal din Cluj-Napoca a fost din nou criticat de specialiștii în urbanism din cadrul Consiliului Județean Cluj. În ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism din 12 noiembrie, arhitecții au ridicat semne de întrebare cu privire la dimensiunea construcțiilor, integrarea acestora în zona istorică și, mai ales, la modul în care investiția răspunde interesului public. Unul dintre specialiști a afirmat că, în forma propusă, proiectul pare să urmărească mai degrabă interesul privat al investitorului decât pe cel al comunității.
Investiția aparține companiei Winners Center, controlată de familia bancherului și omul de afaceri Horia Ciorcilă, și vizează transformarea terenului fostului ștrand, aflat în imediata apropiere a Hotelului Radisson Blu, a stadionului Cluj Arena și a Parcului Central. Documentația a revenit în analiza comisiei județene după ce, la începutul lunii octombrie, proiectul primise un aviz nefavorabil și fusese solicitată revizuirea soluției urbanistice. Discuțiile specialiștilor din comisie s-au concentrat asupra raportului dintre dezvoltarea privată și vocația publică a amplasamentului.
Cea mai tranșantă intervenție a venit din partea arhitectului Marcel Vancea, membru al comisiei județene, care a pus sub semnul întrebării fundamentarea urbanistică a investiției într-o zonă cu valoare istorică. Acesta a spus că documentația nu demonstrează suficient modul în care proiectul se raportează la ansamblul urban din care face parte terenul, respectiv zona Parcului Central și fostul ansamblu de funcțiuni publice și sportive. În opinia sa, documentația pare mai degrabă una de conformare juridică la o decizie judecătorească decât un proiect urbanistic care să valorifice coerent caracterul și istoria locului.
„Din punct de vedere urbanistic, mie mi se pare că nu există argumentele care să justifice o asemenea construcție aici”, a transmis Marcel Vancea. Arhitectul a criticat și faptul că justificarea dezvoltării se bazează în principal pe raportarea la regimul de înălțime al Hotelului Radisson Blu, fără o argumentare suficientă a oportunității unei asemenea intervenții în contextul urban protejat. „Este un teren foarte bun de valorificat pentru un beneficiar care știm cu toții cine este. Dar, încă o dată, din punctul meu de vedere, câștigătoarea nu cred că este comunitatea prin proiectul acesta, în forma care este”, a afirmat Vancea. Acesta a propus o altă abordare, cu un parter public, deschis, care să asigure o legătură reală între esplanadă, Canalul Morii și grădina urbană. În opinia sa, amplasamentul ar trebui tratat ca parte a unui ansamblu urban cu o importantă componentă publică, nu doar ca un teren pe care se poate construi la maximum.
La proiect a intervenit și arhitectul Lazlo Tulogdy, membru în comisie.
Grădina urbană, prea izolată de restul zonei
O altă serie de observații a vizat grădina urbană promisă de investitor. Deși proiectul prevede amenajarea unui spațiu verde destinat publicului, membrii comisiei au atras atenția că, în forma prezentată, acesta pare izolat de restul zonei și ar putea funcționa mai degrabă ca o grădină aferentă ansamblului privat. Mona Ditoiu, membră a comisiei, a observat că accesul către spațiul verde din spatele clădirilor nu pare suficient de bine conectat cu zona publică și că amenajarea riscă să fie percepută ca un spațiu destinat în primul rând utilizatorilor complexului. „Grădina aceea urbană pare super izolată de tot ce înseamnă actuala zonă. Este efectiv, pare o grădină a acelui ansamblu”, a remarcat aceasta.
Proiectanții au susținut că grădina nu va avea caracter privat și că urmează să fie cedată Primăriei Cluj-Napoca. Aceștia au prezentat trei variante de acces și au precizat că majoritatea legăturilor pietonale vor putea fi folosite permanent, 24 de ore din 24. Unul dintre coridoarele care traversează ansamblul ar urma să aibă un regim de acces mai controlat.
Mona Ditoiu a sugerat că ar fi important ca spațiul verde să fie conectat și cu zona Polivalentei și cu traseele de promenadă. În același timp, a atras atenția asupra faptului că accesele pietonale ar trebui însoțite de vegetație, astfel încât să fie create culoare verzi între Aleea Stadionului și zona Canalului Morii.
Proiectanții au explicat că aleile pietonale vor avea o lățime de șase metri și că vor exista margini verzi de-a lungul acestora. În ceea ce privește numărul de parcări, aceștia au precizat că proiectul prevede 450 de locuri, conform avizului Comisiei de Circulație. Au existat întrebări și în legătură cu împărțirea grădinii printr-un gard viu. Reprezentanții proiectantului au explicat că există încă discuții cu municipalitatea privind organizarea spațiului și posibilitatea utilizării unor zone pentru evenimente. De asemenea, specialiștii din comisie au solicitat clarificări privind amenajarea Canalului Morii. Proiectanții au recunoscut că imaginile prezentate nu reflectă încă situația finală a canalului și că amenajarea acestuia este în discuție cu Primăria Cluj-Napoca.
Regimul mare de înălțime, contestat în comisie
O altă problemă ridicată în ședință a fost regimul de înălțime al clădirilor și impactul acestora asupra Canalului Morii. Membrii comisiei au remarcat că lipsește o planșă cu situația stradală desfășurată și una pe direcția canalului, pentru a putea înțelege mai bine diferențele de nivel și relația dintre construcțiile propuse și contextul existent. Unul dintre membrii comisiei a insistat asupra necesității unei desfășurate pe direcția Canalului Morii, pentru a putea fi analizată justificarea regimului de înălțime propus. Acesta a cerut ca documentația să arate clar de unde pornește construcția și unde ajunge, astfel încât diferențele de nivel să poată fi evaluate tehnic. În plus, membrii comisie de eurbanism au sesizat că imaginile prezentate nu reflectă situația reală a Canalului Morii. Proiectanții au confirmat că amenajarea canalului nu este încă finalizată și că se află în discuție cu municipalitatea.
Proiectul propune două clădiri principale cu trei niveluri de subsol, parter, mezanin, opt etaje și etaj tehnic. Înălțimea acestora ar urma să ajungă la 39 de metri la atic și la 43 de metri cu etajul tehnic. În ansamblu mai este prevăzută o clădire cu funcțiuni mixte, cu trei subsoluri, parter, mezanin și un etaj.
„Mi se pare foarte forțată, ca să nu zic imposibilă, încadrarea într-o zonă construită protejată”
Arhitectul Vlad Negru, membru al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism din cadrul Consiliului Județean Cluj, a reluat problema încadrării juridice a terenului în zona construită protejată, exprimându-și rezervele privind modul în care a fost realizată această încadrare. Acesta a spus că i se pare forțată, dacă nu chiar imposibilă, modificarea încadrării printr-o hotărâre de Consiliu Local, în condițiile în care există deja o hotărâre judecătorească. „Mie mi se pare foarte forțată, ca să nu zic imposibilă, încadrarea într-o zonă construită protejată. Mi se pare că nu pot să schimb eu hotărâri de instanță prin HCL-uri. Dar mă rog, aici, dacă beneficiarul s-a lăsat, până la urmă e problema și negocierea lui cu Primăria”, a afirmat Vlad Negru.
Arhitectul a apreciat că legătura zonei cu centrul istoric și cu parcul a fost afectată încă din momentul realizării stadionului și a Sălii Polivalente. În opinia sa, actualul proiect ar putea însă reprezenta o oportunitate de a îmbunătăți conectivitatea urbană a zonei.
Negru a spus că nu consideră echitabil ca o eventuală reparație urbanistică a unor decizii luate în trecut de administrația publică să fie pusă în sarcina exclusivă a investitorului privat. Totuși, a arătat că proiectul poate fi optimizat, în special în ceea ce privește legătura cu spațiul verde din spatele clădirilor. Una dintre propunerile sale a fost realizarea unei treceri publice prin parterul ansamblului, după modelul pasajului de la The Office.
„Cred că poate să fie inclusiv în avantajul proiectului, pentru că îți duce la o maximizare a fronturilor comerciale. Așa e, cred că spațiile de la The Office din adâncime n-ar funcționa dacă n-ar exista acea trecere și cred că suntem într-o situație similară”, a explicat arhitectul. Acesta a apreciat că un asemenea pasaj ar putea deveni și un element arhitectural interesant, care să contribuie la integrarea ansamblului în zona publică.
Vlad Negru a susținut totodată că amplasamentul poate reprezenta o oportunitate pentru realizarea unei arhitecturi contemporane reprezentative pentru Cluj-Napoca. „Cred că ar trebui să vedem ca pe o oportunitate datul ăsta istoric aici a existat această rupere de parcelar și să o gândim mai degrabă în direcția asta”, a afirmat acesta, referindu-se la posibilitatea unei intervenții care să contribuie la conectarea zonei cu Parcul Central, Parcul Babeș și malul Someșului.
Arhitectul a apreciat că proiectul ar putea deveni un reper de arhitectură nouă și contemporană pentru oraș, dacă beneficiarul ar veni cu o soluție arhitecturală deosebită, adaptată contextului urban.
Ce se dorește pe terenul fostului ștrand
Potrivit documentației depuse de Winners Center, investiția vizează două terenuri cu suprafețe de 8.308 metri pătrați și 3.579 de metri pătrați. Pe primul este propus ansamblul multifuncțional, cu funcțiuni hoteliere (hotel de aprtamente, după cu au explicat proiectanții), financiar-bancare, administrative, medicale, comerciale și sportive.
Planul include un aparthotel, o clinică de recuperare medicală, un bazin semiolimpic, o sală de sport (pentru gimnastică) și spații pentru servicii și alimentație publică.
Pe cel de-al doilea teren este prevăzută o grădină urbană destinată publicului larg, cu spații verzi, plantații, mobilier urban, amenajări pentru joacă și pavilioane pentru alimentație publică și petrecerea timpului liber.
Documentația prevede și dezmembrarea unei suprafețe de 2.569 de metri pătrați din parcela de 3.579 de metri pătrați, cu scopul donării acesteia către domeniul public. Suprafața rămasă în proprietate privată ar fi de 1.010 metri pătrați.
Sunt propuse, de asemenea, trei traversări peste Canalul Morii, inclusiv legături pietonale care să conecteze amplasamentul cu zona străzii George Coșbuc și Parcul Central, respectiv cu strada Ilie Măcelaru și zona Platinia. Proiectanții au menționat că investiția va include 450 de locuri de parcare.
Claudiu Sălanta: Terenul ar fi făcut inițial parte din continuitatea Parcului Central
La finalul discuțiilor, arhitectul-șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, a făcut o precizare legată de istoria urbanistică a amplasamentului, invocând informații provenite de la fostul arhitect-șef al județului din perioada respectivă. Potrivit acestuia, terenul dintre zona Digului, uzinele electrice și funcțiunile existente între strada George Coșbuc și zona industrială ar fi făcut inițial parte din continuitatea Parcului Central. Claudiu Salanță a explicat că desprinderea unei porțiuni de teren pentru realizarea Hotelului Sport s-ar fi făcut în baza unei concesii, cu o condiție tehnică precisă: în subsolul hotelului să fie amenajată centrala termică necesară încălzirii bazinelor ștrandului.
„Când era partea asta de ștrand acolo, s-a făcut o concesie, concesia fiind că se dezmembrează acea bucățică de teren pentru a se face Hotelul Sport, concesia fiind făcută în următorul considerent strict tehnic și pragmatic, respectiv în subsolul hotelului să fie și centrala termică care să încălzească bazinele de la ștrandul de loc. Care, din câte înțeleg, s-a și întâmplat”, a explicat arhitectul-șef.
Acesta a arătat că, în cazul actualului proiect, mai multe decizii importante trebuie asumate de Primăria Cluj-Napoca, de la organizarea spațiului verde și transferul acestuia în domeniul public până la încadrarea juridică a terenului și strategia de dezvoltare a întregii zone.
Sălanta a propus ca beneficiarul să obțină mai întâi punctul de vedere al specialiștilor din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.
„Eu ceea ce aș propune este: obțineți un aviz de la municipiul Cluj-Napoca și noi suntem de acord cu acel aviz”, a transmis arhitectul-șef al județului.
Acesta a explicat că beneficiarul ar trebui să discute mai întâi proiectul în Comisia de Urbanism a municipiului, astfel încât municipalitatea să își asume soluția privind dezvoltarea zonei și eventualele modificări de reglementare.
Arhitectul-șef a menționat că inclusiv încadrarea juridică a terenului și modul în care Primăria interpretează hotărârea instanței sunt aspecte care trebuie clarificate la nivelul municipalității.
Totodată, Sălanta a atras atenția asupra unei chestiuni administrative importante: avizul arhitectului-șef al județului este însoțit de planșa de reglementări vizată spre neschimbare și de regulamentul aferent. Prin urmare, dacă proiectul ar primi acum avizul final, orice modificare solicitată ulterior de Primărie ar presupune revenirea în comisia județeană.
Din acest motiv, propunerea sa a fost ca, în această etapă, proiectul să primească doar un aviz de principiu din partea județului, urmând ca beneficiarul să revină cu varianta convenită cu municipalitatea pentru obținerea avizului final.
Proiectul merge la Primărie înainte de avizul final al județului
Prin urmare, comisia județeană va acorda un aviz de principiu, urmând ca proiectul să revină în fața specialiștilor după ce va fi analizat și agreat la nivelul municipiului.
Varianta finală va trebui să fie prezentată ulterior și comisiei județene pentru obținerea avizului necesar.
Așadar, proiectul nu are încă un aviz final din partea județului și mai are de trecut printr-o etapă importantă de analiză urbanistică.
Cine sunt beneficiarii investiției
Terenul fostului Ștrand Municipal are o istorie complicată. După ani în care amplasamentul a rămas neutilizat, au existat dispute între fostul proprietar, Unita Turism Holding, și Primăria Cluj-Napoca privind posibilitatea dezvoltării imobiliare. Ulterior, compania a câștigat în instanță disputa cu municipalitatea, iar terenul a ajuns în proprietatea Winners Center.
Winners Center face parte din portofoliul de afaceri asociat familiei Ciorcilă, unul dintre cele mai cunoscute nume din mediul de business clujean. Horia Ciorcilă, fondator al Băncii Transilvania și președinte al Consiliului de Administrație al instituției, și-a construit în timp un portofoliu de investiții în mai multe domenii, de la banking și imobiliare până la hoteluri, sport, publicitate și energie. În zona imobiliară și hotelieră, familia este asociată cu proiecte precum Radisson Blu Cluj și cu investiții derulate prin companiile din grupul Winners.
În afacerile familiei au început să se implice și copiii lui Horia Ciorcilă, Patrick și Carla. Patrick Ciorcilă este activ în special în domeniul sportului și al evenimentelor, fiind implicat în organizarea turneului de tenis Transylvania Open și a Sports Festival, precum și în dezvoltarea Winners Sports Club și a altor proiecte de evenimente. De asemenea, a intrat în acționariatul Vitrina Advertising. Carla Ciorcilă s-a implicat în activitatea din domeniul ospitalității, inclusiv în proiectul Radisson Blu Cluj (fortul Hotel Sport intrat în portofoliul familiei și obiectiv aflat în vecinătatea noii investiții propuse pe amplasamentul fostului ștrand municipal de pe Aleea Stadion).



vezi și:
foto: imagine creata cu AI din prezentarea situatiei actuale de catre Ahimar
