Aproape 2 milioane de euro bani europeni la Cluj pentru tinerii care nu muncesc și nu învață
Educaţie by Actual de Cluj - nov. 05, 2026 0 12
Aproape două milioane de euro vor fi cheltuite în următorii trei ani pentru sprijinirea tinerilor care nu au un loc de muncă și nu urmează nicio formă de educație sau pregătire profesională. Proiectul „EduTineri – Rețea pentru noua generație”, coordonat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Cluj, în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, are un buget de 9,86 milioane de lei și vizează cel puțin 1.571 de tineri.
Proiectul, cu codul SMIS 365051, se derulează în perioada 1 noiembrie 2026 – 30 octombrie 2029 și este finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, din Fondul Social European Plus. Din bugetul total, 8,38 milioane de lei reprezintă contribuția Uniunii Europene, alte 902.574 de lei provin din finanțarea nerambursabilă de la bugetul național, iar 577.172 de lei reprezintă cofinanțarea eligibilă a beneficiarului și partenerului. Finanțarea nerambursabilă totală ajunge la 9,28 milioane de lei.
Cine sunt tinerii care vor primi sprijin
Grupul țintă este format din minimum 1.571 de persoane cu vârste între 14 și 29 de ani, cu domiciliul sau reședința în cele șapte regiuni mai puțin dezvoltate ale României: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest și Centru. Prioritate vor avea tinerii NEET, termen care desemnează persoanele care nu sunt angajate, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la programe de formare profesională. Vor fi incluși și alți tineri aflați în situații de vulnerabilitate. Cel puțin 236 dintre beneficiari vor fi tineri de etnie romă. Participanții vor primi servicii de informare și consiliere profesională, orientare în carieră, evaluarea profilului ocupațional, management de caz și medierea muncii. Cu alte cuvinte, proiectul își propune nu doar să le ofere îndrumare, ci și să îi ajute să ajungă în contact cu angajatorii și să se integreze pe piața muncii. Programul include și activități de educație nonformală, prin care beneficiarii ar urma să își dezvolte competențele de comunicare, lucrul în echipă, gândirea critică și adaptabilitatea, dar și competențele digitale, antreprenoriale și verzi. ”Prioritatea va fi acordată tinerilor din categoria NEETs, respectiv celor care nu au un loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la programe de formare profesională, precum și altor tineri aflați în situații de vulnerabilitate (…) Participanții vor beneficia de un parcurs de sprijin adaptat nevoilor individuale, care va include informare și consiliere profesională, orientare în carieră, profilare ocupațională, management de caz și servicii de mediere a muncii”, arată universitatea.
Centru de tineret la USAMV, inclusiv cu servicii mobile
Una dintre componentele proiectului este dezvoltarea rețelei „Youth Support Network” și înființarea unui centru de tineret la universitatea din Cluj, care va furniza servicii de consiliere, mentorat, educație nonformală, voluntariat și dezvoltare personală.
Potrivit Eurostat, în 2025, 19,2% dintre tinerii cu vârste între 15 și 29 de ani din România nu aveau un loc de muncă și nu participau la educație sau formare profesională. Media Uniunii Europene era de 11%. România a avut astfel cea mai ridicată pondere a tinerilor NEET din Uniunea Europeană.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Retailerul european de modă C&A va deschide un magazin în RIVUS Cluj-Napoca
nov. 05, 2026 0
-
FOTO/VIDEO/Calea Dorobanților, inundată pentru a doua oară într-o săptămână. O nouă avarie la conducta magistrală, trafic îngreunat în Cluj. Compania de Apă a anunțat restricții de ciruclație timp de 3 zile
nov. 05, 2026 0
