Clujeanul Adrian Tomșa cumpără Kanal D cu 109 milioane de euro / Grupul Clever Media va deține și Prima TV, Kanal D2 și Radio Impuls
Economie by Dan Andrei - oct. 27, 2026 0 93
Grupul Clever Media, controlat de omul de afaceri clujean Adrian Tomșa, a semnat acordul pentru achiziția integrală a companiei Doğan Media International, care operează televiziunile Kanal D și Kanal D2, Radio Impuls și o divizie digitală.
Valoarea tranzacției este de 109 milioane de euro, potrivit unui anunț oficial al grupului turc Doğan Holding, publicat ieri, 26 octombrie. Tranzacția extinde portofoliul Clever Media, care deține deja Prima TV, Prima News și mai multe televiziuni tematice și sportive. Achiziția nu este încă finalizată, fiind condiționată de aprobările autorităților competente și de îndeplinirea celorlalte condiții contractuale.
Vânzarea vizează 100% din acțiunile Doğan Media International SA. Contractul a fost semnat de companiile Doğan Media Invest BV și DHI Investment, în calitate de vânzători, și Romanian Content Project SRL, în calitate de cumpărător. Aceasta din urmă este deținută de Clever Media Network SRL și EAD.RO Interactive SRL.
Potrivit anunțului transmis de Doğan Holding către investitori, prețul convenit este de 109 milioane de euro, cu anumite ajustări și plăți eșalonate. Valoarea oficială este astfel mai precisă decât estimarea de aproximativ 100 de milioane de euro vehiculată în presă în iunie, când au apărut primele informații despre negocieri.
Prin această achiziție, grupul controlat de Adrian Tomșa își extinde semnificativ prezența pe piața audiovizuală din România. Portofoliul Clever Media include Prima TV, Prima News, posturile Prima Sport, Prima 4K, Cinemaraton, Agro TV, Medika TV, Prima History, Prima Comedy și alte canale tematice. La acestea se vor adăuga, după finalizarea tranzacției, Kanal D, Kanal D2, Radio Impuls și operațiunile digitale ale Doğan Media International. Grupul deține și publicații și platforme online precum Profit.ro, Cotidianul.ro, Life.ro, PrimaSport.ro și PrimaPlay.ro.
Kanal D este unul dintre principalele posturi comerciale de televiziune din România, cu o prezență importantă pe piața de divertisment și în clasamentele de audiență.
Tranzacția trebuie să primească aprobările necesare, inclusiv din partea autorităților de reglementare. Până la finalizarea procedurilor, Doğan Media International își va continua activitatea în structura actuală, fără întreruperi anunțate la nivelul operațiunilor, echipelor sau brandurilor.

