Emil Boc tolerează curentul conservator din PNL, inițiat de „finul” Alin Tișe dar pune condiții: „Nu ies să bat toba în piața mare”
AdministrațiePoliticaTop News by Laura Dobre - oct. 21, 2026 0 86
Primaurl Emil Boc susține că acceptă existența unui curent conservator puternic în PNL, dar cu o condiție clară: dezbaterile și eventualele nemulțumiri trebuie exprimate în interiorul partidului, iar în spațiul public liberalii trebuie să susțină deciziile luate de majoritate. Primarul Clujului a vorbit despre locul conservatorilor în partid și despre limitele în care pot fi exprimate diferențele ideologice.
Mesajul lui Boc vine în contextul tensiunilor din PNL și al dezbaterilor privind direcția ideologică a partidului, inclusiv în jurul platformei conservatoare susținute de liberaul Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, ”finul” primarului, de europarlamentatul Rareș Bogdan dar și de președinții Consiliilor Județene: Ilfov (Hubert Thuma), Brașov (Adrian Veștea) și Giuriu (Toma Petcu).
Amintim că Platforma Liberal-Conservatoare a fost anunțată pe 16 iulie 2026 de Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, care a spus că vrea să reactiveze valorile liberalismului conservator în interiorul PNL, nu în afara formațiunii. Inițiativa a apărut pe fondul tensiunilor din partid și al criticilor la adresa conducerii lui Ilie Bolojan. De atunci, în fiecare zi, Tișe îl critică public pe Bolojan și îi cere demisia.
Emil Boc a spus într-o intervenție din 20 octombrie, că nu respinge un asemenea curent și spune că diversitatea ideologică poate deveni un avantaj pentru liberali. El invocă exemplul Japoniei, unde un partid liberal-democrat a reușit să rămână la guvernare timp de decenii, în ciuda existenței unor curente interne distincte.
„Paradoxal, chiar diversitatea aceasta de curente poate fi marele avantaj al PNL-ului, cu câteva condiții”, a afirmat primarul Clujului.
În opinia sa, partidul trebuie să permită atât exprimarea conservatorilor, cât și a celor care susțin o abordare mai modernă, adaptată schimbărilor din societate. Boc consideră că PNL trebuie să-și păstreze rădăcinile ideologice, fără să ignore teme precum inteligența artificială, schimbările climatice sau transformările pieței muncii.
„Este loc în PNL pentru toată lumea”, a spus acesta, precizând că partidul este unul de centru-dreapta, în care trebuie să existe atât o dimensiune conservatoare, cât și una preocupată de noile realități sociale și tehnologice.
Condiția lui Boc: dezbatere în partid, disciplină în public
Acceptarea curentelor ideologice diferite vine însă cu două condiții explicite: respectarea conducerii și a statutului partidului, respectiv coerență ideologică în interior și unitate în exterior.
Emil Boc a insistat că membrii PNL au dreptul să conteste deciziile și să-și susțină propriile idei în discuțiile interne. După ce partidul ia însă o decizie prin vot, aceasta trebuie respectată inclusiv de cei care au avut o poziție contrară.
„În interior îți exprimi punctele de vedere contrarii, oricare ar fi ele, se ia o decizie prin majoritate de voturi, dar după ce e luată, chiar dacă nu-ți convine, o respecți”, a explicat primarul.
El a avertizat că disputele interne transformate în atacuri publice afectează credibilitatea partidului și îi îndepărtează pe alegători.
„Nu poți să faci din discursul din interior un atac la partid în exterior”, a spus Boc.
Primarul a oferit și propriul exemplu, afirmând că, în situațiile în care nu a fost de acord cu o linie politică a PNL, și-a exprimat nemulțumirile în interiorul formațiunii, fără să le transforme în declarații publice împotriva partidului.
„Nu ies să bat toba în piața mare”, a afirmat acesta, făcând probabil aluzie la atitudinea lui Alin Tișe din ultimele luni. Amintim că Tișe a candidat anul trecut la o funcține de primvicepreședinte în PNL dar nu a fost votat de colegi. Mai mult, în ultima vreme, liderii AUR din Cluj au început să îi aducă osanale public lui Tișe pentru reușitele administrative și să îl critice pre primarul Emil Boc.
Primarul Emil Boc a formulat și o alternativă pentru cei care nu se mai regăsesc în partid: plecarea către o altă formațiune politică. Până atunci însă, membrii trebuie să respecte deciziile majorității și să păstreze o poziție publică unitară.
Boc vrea un PNL care să ofere o alternativă la AUR
În aceeași intervenție, primarul Clujului a susținut că PNL are nevoie de o perioadă de clarificare internă și de consolidare ideologică, în perspectiva alegerilor din 2028.
Boc a apreciat decizia liberalilor de a participa la formarea guvernului, chiar dacă aceasta nu a fost adoptată în unanimitate, argumentând că interesul țării trebuie să primeze în fața celui de partid.
Totodată, el a spus că România are nevoie, după 2028, de o opoziție puternică, în care PNL să poată oferi o alternativă politică distinctă de AUR.
„În opoziție trebuie să existe forțe politice capabile să ofere României o alternativă după 2028”, a declarat Emil Boc.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Casele vechi rămase între blocuri, subiectul unei expoziții la Muzeul de Artă din Cluj / Artista documentează orașul care dispare
oct. 21, 2026 0
-
Armata vrea să cumpere anvelope speciale și industriale de peste zece milioane de euro printr-o unitate militară din Cluj / Licitația are 31 de loturi
oct. 21, 2026 0
