Despărțire neașteptată la „U” Cluj. Un fotbalist cu peste 130 de meciuri a semnat în străinătate
Sport by Iuliu Rusu - sept. 16, 2026 0 32
FC Universitatea Cluj și Maccabi Netanya au ajuns la un acord privind împrumutul mijlocașului defensiv Gabriel Simion până la finalul sezonului 2026/2027.
Clubul israelian are și o opțiune de cumpărare a fotbalistului de 28 de ani.
Gabriel Simion a venit la ”U” în vara anului 2022, iar de atunci a strâns 133 de prezențe în alb și negru în Superligă, Cupa României și cupele europene, contribuind cu două pase decisive.
Maccabi Netanya, care ocupă în acest moment locul opt în campionatul israelian, cu cinci puncte după patru etape, va fi a opta echipă din cariera lui Gabriel Simion și, totodată, a doua experiență în străinătate a mijlocașului, după perioada petrecută în Cipru, la Aris Limassol.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Fostul manager al Operei din Cluj demis după 10 ani reacționează după controlul ministerului: ”Controlul a venit țintit pe activități regăsite în toate instituțiile de profil din țară, dar se pare că doar în cazul nostru acestea sunt problematice”
sept. 16, 2026 0
-
De la hala cuptoarelor, spre scena artelor: Hala cu Arcade din RIVUS pre-deschide Festivalul Internațional de Teatru Transilvania
sept. 16, 2026 0
