Legea salarizării, blocată înainte de Parlament. SANITAS: „Am câștigat timp și am oprit o formă inacceptabilă a legii”
ActualitateSănătate by Simona Mureșean - aug. 27, 2026 0 8
Varianta contestată de Federația SANITAS a noii legi a salarizării nu a mai ajuns în Parlament, după ce partidele aflate la guvernare nu au reușit să ajungă la un consens asupra proiectului. Sindicaliștii din sănătate vorbesc despre o „victorie de etapă”, după săptămâni de proteste și demersuri împotriva formei propuse de Ministerul Muncii.
Președintele Nicușor Dan a anunțat că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un acord asupra noii legi a salarizării, negociată în ultimele luni sub medierea Administrației Prezidențiale.
Federația SANITAS susține că acest lucru înseamnă că proiectul pe care l-a respins nu va fi depus în Parlament în forma respectivă.
„Este exact rezultatul pentru care am militat. Am spus de la început: legea trebuie retrasă, procesul trebuie reluat”, transmite SANITAS.
Sindicaliștii contestă în special ultima variantă făcută publică de Ministerul Muncii pe 20 august, despre care afirmă că prevedea reducerea valorii de referință la 4.000 de lei și adâncea diferențele salariale dintre categorii de angajați.
SANITAS susține că, în 21 august, împreună cu cele patru confederații sindicale, a cerut retragerea proiectului și reluarea procesului legislativ cu respectarea dialogului social.
În paralel, Federația a obținut în instanță suspendarea procedurii privind proiectul. Curtea de Apel București a dispus în iulie suspendarea procedurii, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi, 27 august, recursul Ministerului Muncii, hotărârea devenind definitivă.
Sindicaliștii spun că printre elementele câștigate se află și menținerea pe masă a pachetului tehnic transmis în 6 august și discutat la Cotroceni, pe care îl consideră o bază pentru viitoarea legislație din domeniul sănătății.
„Am câștigat timp și am blocat o formă inacceptabilă a legii. Rămâne să câștigăm conținutul ei”, transmite Federația SANITAS.
Lupta sindicaliștilor nu se încheie însă aici. România a pierdut 770 de milioane de euro din PNRR după neîndeplinirea jalonului privind reforma salarizării, iar partidele și-au asumat adoptarea unei noi legi până la sfârșitul anului, în limita anvelopei salariale convenite cu Comisia Europeană.
SANITAS anunță că va continua negocierile și presiunile pentru introducerea în viitoarea lege a unor prevederi precum raportarea valorii de referință la salariul minim brut pe țară de 4.325 de lei, asigurarea finanțării integrale a salariilor, creșterea plafonului pentru sporuri, coeficienți de salarizare considerați corecți pentru toate categoriile profesionale, spor de tură de 15%, sporuri de 50-100% pentru munca în weekend și sărbători legale și o încadrare corespunzătoare a personalului TESA.
„Nu renunțăm până când aceste principii devin literă de lege”, mai transmite Federația SANITAS.
Trebuie amintit că președintele Nicușor Dan a anunțat miercuri seară, 26 august, că PSD, PNL, USR și UDMR nu au reușit să ajungă la un consens politic și social asupra legii salarizării, după negocierile mediate de Administrația Prezidențială începând din luna mai. Partidele și-au asumat împreună pierderea celor 770 de milioane de euro aferente jalonului din PNRR, dar și necesitatea adoptării unei noi legi până la sfârșitul anului, cu respectarea anvelopei salariale convenite cu Comisia Europeană. Președintele a precizat că, din punct de vedere tehnic, legea este aproape finalizată.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
„Jegul la el acasă”. Turiștii răbufnesc după ce au visitat Băile Figa: tobogane rupte, uși fără clanțe la toalete și mizerie generalizată. Ce spun oamenii și cum se apară conducerea
aug. 27, 2026 0
-
„U” Cluj, de neoprit în mercato. Vicecampioana a transferat un titular de la Farul lui Sabău
aug. 27, 2026 0
