Premieră la BT Arena: «Fantoma de la Operă», cel mai iubit musical din lume, ajunge pentru prima dată în Cluj-Napoca
ActualitateCultură by Simona Mureșean - aug. 27, 2026 0 163
Fantoma de la Operă”, unul dintre cele mai cunoscute musicaluri din lume, ajunge pentru prima dată la Cluj-Napoca. Spectacolul va avea loc vineri, 16 octombrie, de la ora 19.00, pe scena BT Arena, într-o producție de amploare regizată de Răzvan Dincă.
Musicalul semnat de Andrew Lloyd Webber, inspirat de romanul lui Gaston Leroux, spune povestea de dragoste, mister și obsesie din adâncurile Operei din Paris și a fost văzut de peste 160 de milioane de spectatori în 35 de țări.
Producția a fost recompensată cu șapte premii Tony și este considerată unul dintre reperele teatrului muzical mondial.
La Cluj, spectacolul va fi prezentat într-o versiune de amploare, sub conducerea muzicală a lui Daniel Jinga. În rolurile principale vor urca Adrian Nour și Irina Baianț, soliști care au mai interpretat acest titlu în România.
„Fantoma de la Operă” s-a bucurat de un succes important și în România, unde spectacolul a avut 41 de reprezentații consecutive cu casa închisă.
Pentru publicul clujean, reprezentația din 16 octombrie marchează prima apariție a celebrului musical pe o scenă din Cluj-Napoca.
Spectacolul începe la ora 19.00, la BT Arena.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Boc, elogii pentru milionarul Chimu Căpușan pe șantierul creșei pe care dezvoltatorul o construiește pentru Primărie, în Elite City: „La Cluj, publicul și privatul pot lucra împreună”/Căpușan a primit undă verde pentru proiectul cu peste 2.400 de apartamente chiar înaintea alegerilor locale din 2020. Acum a preluat și platforma Sanex, unde se pregătea un proiect imobiliar controversat
aug. 28, 2026 0
-
Protecția Consumatorilor, amenzi de peste 3,5 milioane de lei după controale în magazine, restaurante și benzinării. 23 de firme au fost oprite temporar
aug. 28, 2026 0
