Admiterea la liceu fără examen paralel: Camera Deputaților a adoptat legea. Proiectul merge la Senat
Educaţie by Simona Mureșean - aug. 24, 2026 0 6
Camera Deputaților a adoptat luni proiectul de lege care elimină examenul paralel de admitere la liceu. Amendamentele USR prin care este eliminată această formă de admitere au fost aprobate în plen cu 249 de voturi „pentru” și 31 de abțineri.
Proiectul de lege urmează să fie transmis Senatului, care este for decizional.
Amendamentele USR au fost adoptate anterior și în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților. Senatorul USR Ștefan Pălărie a declarat că acestea au beneficiat de voturile PNL și AUR.
Potrivit lui Pălărie, USR a recurs la această soluție după ce PSD nu ar fi susținut introducerea pe ordinea de zi a proiectului de lege al partidului care prevedea eliminarea admiterii paralele.
„Amendamentul să eliminăm acest examen paralel și stupid”, a transmis senatorul USR.
Pălărie a acuzat PSD că nu ar fi urmărit eliminarea admiterii paralele, ci amânarea aplicării acesteia.
„PSD nu a pus proiectul USR pe ordinea de zi. PSD nu voia de fapt abrogarea admiterii paralele! În final noi, USR, am depus amendamentele și ele au fost admise”, a afirmat senatorul.
După votul din Camera Deputaților, măsura mai trebuie să treacă de Senat pentru a putea deveni lege.
vezi și:
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Au început lucrările la noul Pod Garibaldi din Cluj: se mută rețelele de apă, gaz și electricitate înainte de demolarea podului vechi
aug. 24, 2026 0
-
FOTO/Un nou „jurnal de cartier” din Mărăști: 27 de ani, aceleași bănci putrezite și buruieni cât omul. „De fiecare dată când revin, îmi pare din rău spre mai rău”
aug. 24, 2026 0
