Închide

Incendiu în Mărișel la Crucea Iancului

ActualitateTop News by Actual de Cluj - aug. 22, 2026 0 270

Alertă la pompieri pentru a interveni la un incendiu care se manifestă la vegetație uscată și pădure în comuna Mărișel, zona Crucea Iancului.

Pompierii ajunși la locul evenimentului au constatat faptul că incendiul se manifestă pe un versant, teren accidentat, care, spun ei, face aproape imposibilă intervenția terestră. Se acționează cu mijloacele de primă intervenție, accesul autospecialelor fiind limitat. La intervenție participă, pe lângă pompieri, și personal silvic și din cadrul serviciului de voluntari din Mărișel.

Revenim cu informații

UPDATE ora 21.07

Suprafața afectată e de aproximativ trei hectare, pe un versant cu vegetație de conifere, cu o pantă in unele locuri de peste 70% inclinație și teren accidentat. Pompierii supraveghează zona în care se manifestă arderea, evaluează gradul de pericol și asigură limitarea propagării incendiului. În funcție de dinamica situație vor fi dispuse măsuri astfel încât intervenția să se desfășoare cat mai eficient.

UPDATE duminică:

în această dimineață au fost alocate două echipaje de pompieri care încadrează două autospeciale de stingere pentru asigurare măsuri de prevenire și stingere în cazul incendiului din zona Mărișel. La ora publicării acestui update pompierii au ajuns la locația în cauză și au constatat ca la nivelul coronamentului nu se manifestă incendiu însă mai sunt focare la nivelul solului. Pompierii continua cu activitatea de patrulare, supraveghere și stingere.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu