BREAKING Guvernul cere populației și companiilor să reducă consumul de energie electrică între orele 19 și 23
Actualitate by Actual de Cluj - aug. 06, 2026 0 12
Ministerul Energiei a lansat un apel către consumatorii casnici, companii și instituții publice să își diminueze consumul de energie electrică în intervalul 19-23, până la 31 augus. Măsura este una preventivă și urmărește reducerea presiunii asupra Sistemului Energetic Național (SEN), astfel încât să fie evitate restricțiile de consum și întreruperile în alimentarea cu energie, a comunicat ministerul după cum arată g4media.ro.
Consumatorii casnici sunt încurajați să reducă utilizarea simultană a echipamentelor cu un consum ridicat de energie electrică în intervalul 19-23 și să reprogrameze aceste activități în intervalul 11-17, când producția de energie din surse fotovoltaice este mai ridicată.
