Închide

VIDEO/Autostrada Transilvania: lotul Chiribiș – Biharia ar putea fi deschis cu cinci luni înainte de termen. Aproape 700 de muncitori și 500 de utilaje lucrează pe șantier

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - iul. 28, 2026 1 48

autostrada transilvania chiribis - biharia

Șantierul lotului Chiribiș – Biharia al Autostrăzii Transilvania înaintează într-un ritm care ar putea permite deschiderea circulației cu aproximativ cinci luni înainte de termenul contractual, susține fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, după o vizită pe șantier.

Potrivit acestuia, pe cei aproape 30 de kilometri ai tronsonului lucrează în prezent peste 600 de muncitori și aproximativ 500 de utilaje.

„Pe cei aproape 30 de kilometri dintre Chiribiș și Biharia este astăzi un adevărat furnicar de oameni și utilaje. Peste 600 de muncitori și aproximativ 500 de utilaje lucrează simultan pe întregul traseu, iar progresul se vede de la o săptămână la alta”, a transmis Horațiu Cosma.

Acesta afirmă că stadiul fizic al lucrărilor a depășit 65%, iar constructorul menține un ritm susținut de execuție.

„Avem asfalt așternut pe aproximativ 15 kilometri, iar echipele din teren pun în operă în jur de 3.000 de tone de mixtură asfaltică în fiecare zi. Umpluturile de pământ sunt aproape finalizate, 17 dintre cele 18 poduri ale proiectului sunt deja realizate, se montează parapetele metalice și continuă lucrările la devierea drumului național DN19E”, a precizat Cosma.

Fostul secretar de stat apreciază mobilizarea constructorului român și spune că, dacă ritmul actual va fi păstrat, circulația ar putea fi deschisă înainte de termen.

„Dacă actuala dinamică va fi menținută, suntem foarte optimiști că la finalul acestui an constructorul va reuși să facă românilor o surpriză frumoasă: deschiderea circulației cu aproximativ cinci luni înainte de termenul contractual. Ar fi o performanță remarcabilă pentru primul șantier de autostradă al noii companii de drumuri CNIR”, a afirmat acesta.

Potrivit lui Horațiu Cosma, obiectivul este ca anul viitor să se poată circula pe Autostrada Transilvania între Oradea și Cluj-Napoca, cu o singură întrerupere pe sectorul Meseș, între Nușfalău și Poarta Sălajului.

„Obiectivul nostru este ca în 2026 să putem circula pe A3 de la Oradea la Cluj, cu o singură întrerupere pe tronsonul Meseș între Nușfalău și Poarta Sălajului. Românii așteaptă un coridor modern care să conecteze vestul țării de inima Transilvaniei”, a spus fostul oficial din Ministerul Transporturilor.

În opinia sa, șantierul Chiribiș – Biharia demonstrează că proiectele mari de infrastructură pot fi realizate într-un ritm susținut atunci când există mobilizare și o bună organizare.

„După ani în care Autostrada Transilvania a fost asociată cu întârzieri și promisiuni neîndeplinite, astăzi vedem tot mai multe șantiere care se transformă în realitate, chiar și în avans față de termenele contractuale. Chiribiș – Biharia este unul dintre cele mai bune exemple că, atunci când există mobilizare și seriozitate, kilometrii de autostradă pot fi construiți repede și bine”, a concluzionat Horațiu Cosma.

Și CNIR vede șanse ca lotul Chiribiș – Biharia să fie gata până la sfârșitul anului, dacă ritmul se menține

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) anunță și aceasta, tot în 28 iulie, că lotul Chiribiș – Biharia al Autostrăzii Transilvania a ajuns la un stadiu fizic de 65%, la un an de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Directorul general al CNIR, Gabriel Budescu, și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, au verificat sâmbătă 25 iulie șantierul de 28,5 kilometri din județul Bihor, unde constructorul este mobilizat cu aproape 700 de muncitori și peste 500 de utilaje.

„Din punct de vedere contractual, lucrurile se desfășoară conform graficului. Nu avem probleme în ceea ce privește ordinele de modificare, variațiile de lucrări, situațiile de plată sau decontările, toate fiind la zi. Constructorul se află în avans cu execuția lucrărilor, în ciuda dificultăților existente în piață privind aprovizionarea cu bitum și evoluția costurilor la combustibil”, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

Acesta a precizat că obiectivul companiei este finalizarea lucrărilor până la sfârșitul anului, însă fără compromisuri în ceea ce privește calitatea.

„Ne dorim ca acest ritm să fie menținut și să putem finaliza lucrările până la sfârșitul anului, însă, mai presus de respectarea termenelor, pentru noi contează calitatea. Obiectivul este să livrăm o lucrare executată la cele mai înalte standarde, iar până în prezent constructorul a demonstrat pe lotul adiacent că se poate”, a adăugat Budescu.

Stadiul lucrărilor, potrivit CNIR:

  • 65% execuție la un an de la începerea lucrărilor;
  • constructorul (Asocierea Precon Transilvania – Citadina 98) este mobilizat cu 659 de muncitori și 525 de utilaje și echipamente;
  • primul strat de asfalt a fost așternut pe 11 kilometri de autostradă;
  • al doilea strat de asfalt a fost turnat pe 5 kilometri de autostradă și pe 5 kilometri ai relocării DN 19E;
  • parapetele metalice au fost montate pe 4,5 kilometri de autostradă.
sursă: CNIR

Un comentariu

  1. o șmecherie…..si ce daca se deschide……???mergem pe bucăți ca prostii..când pe doua benzi când pe patru benzi pana in Vama…..PROSTII PLANETEI……..!!

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate