„Soția mea e general în armată”: un cuplu din Florești, acuzat că a stors bani și un împrumut de 70.000 de lei de la un bărbat păcălit cu promisiunea unui post în MApN
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 25, 2026 0 7
Un dosar de trafic de influență ajuns pe rolul Tribunalului Cluj arată cum un soț și o soție din Florești sunt acuzați că s-au folosit de o pretinsă funcție de general a femeii în cadrul Ministerului Apărării Naționale pentru a stoarce bani, dar și un împrumut bancar, de la un bărbat care voia doar un loc de muncă în armată.
Potrivit rechizitoriului Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, în perioada 2020, cei doi soți i-ar fi promis unui bărbat că îl pot ajuta să fie angajat în structurile militare. Argumentul lor: femeia ar avea influență asupra unor persoane cu funcții de conducere din cadrul Centrului Militar Zonal Cluj și al altor structuri de resurse umane și consilii medicale din MApN, datorită relațiilor pe care le-ar întreține cu un general și cu alți ofițeri din armată.
Convins de aceste promisiuni, bărbatul ar fi plătit 2.000 de euro virați în iulie 2020, cu sprijinul soției sale, într-un cont indicat de inculpați – cont care, potrivit anchetei, aparține de fapt unui avocat, dar și 7.000 de lei cash, remiși personal bărbatului-inculpat în august 2020.
Ancheta mai arată că în contextul aceluiași „demers” pentru angajare, cei doi soți i-ar fi cerut denunțătorului să contracteze, pe numele lui, dar în beneficiul lor, un împrumut de 70.000 de lei la o casă de ajutor reciproc. Împrumutul a fost efectiv obținut în noiembrie 2020, iar banii au fost virați, chiar în aceeași zi, direct în contul deținut de inculpată la o bancă. Cu alte cuvinte, potrivit acuzațiilor, victima nu doar că a plătit din buzunar, dar s-a și îndatorat pentru a susține financiar promisiunile celor doi.
În actul de sesizare a instanţei s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
În perioada (…) împreună cu soțul său, inculpatul (…). inculpata (…) a pretins față de martorul denunțător (…) # că are influență asupra unor persoane cu funcții de conducere din cadrul Centrului Militar Zonal Cluj și din cadrul altor structuri cu atribuții în domeniul resurselor umane și consiliilor medicale din cadrul MApN și, prin relațiile pe care le are cu generalul (…) și cu alți ofițeri din cadrul armatei, va interveni pe lângă acestea în vederea angajării martorului denunțător în structurile militare, solicitând în acest sens suma de 2.000 euro (sumă virată de martorul denunțător cu sprijinul soției sale (…) la data de 30.07.2020, într-un cont indicat de către inculpați, cont ce aparține avocatului (…) și suma de 7.000 de lei (remisă personal de către martorul denunțător inculpatului (…) în luna august 2020). Totodată, în contextul „demersurilor” indicate mai sus in vederea „angajării” martorului denunțător (…) în structurile MApN, împreună cu inculpatul (…) , i-a solicitat acestuia să contracteze pe numele lui, dar în favoarea inculpaților, un împrumut la o casă de ajutor reciproc în valoare de 70.000 de lei (împrumutul a fost contractat de martorul denunțător de la (…) la data de 25.11 2020 contract nr. FL 247- suma împrumutată fiind virată la aceeași dată de către (…) , în contul deținut de inculpată la (…) ).
Referitor la inculpatul (…) , s-a reținut în actul de sesizare că, folosindu-se de pretinsa calitate dc general în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN) a soției sale, inculpata (…) , cu intenție în perioada (…) , a pretins (împreună cu soția sa), față de martorul denunțător (…) , că soția sa are influență asupra unor persoane cu funcții de conducere din cadrul Centrului Militar Zonal Cluj și din cadrul altor structuri cu atribuții în domeniul resurselor umane și consiliilor medicale din cadrul MApN și, prin relațiile pe care le are cu generalul (…) și cu alți ofițeri din cadrul armatei, va interveni pe lângă acestea în vederea angajării martorului denunțător în structurile militare, solicitând în acest sens suma de 2.000 euro (sumă virată de martorul denunțător cu sprijinul soției sale (…) la data de 30.07.2020, într-un cont indicat de către inculpați, cont ce aparține avocatului (…) ) și suma de 7.000 de lei (remisă personal de către martorul denunțător inculpatului (…) în luna august 2020). Totodată, în contextul „demersurilor” indicate mai sus in vederea „angajării” martorului denunțător (…) in structurile MApN, împreună cu inculpatul (…) , i-a solicitat acestuia să contracteze pe numele lui, dar în favoarea inculpaților, un împrumut la o casă de ajutor reciproc în valoare de 70.000 de lei (împrumutul a fost contractat de martorul denunțător de la CAR OPTIM IFIV #### la data de 25.11 2020 contract nr. FL 247- suma înprumutată fiind virată la aceeași dată de către (…) , în contul deținut de inculpată la (…) ).
Situaţia de fapt expusă în actul de sesizare s-a arătat că este dovedită cu mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale (6 volume).
Cauza a avut un parcurs procesual sinuos: în noiembrie 2025, Curtea de Apel a anulat parțial urmărirea penală (pentru capete de acuzare legate de fals în înscrisuri și uz de fals) și a trimis dosarul înapoi la DNA, ceea ce a dus la emiterea unui nou rechizitoriu abia în martie 2026.
Pe fondul acuzației principale de trafic de influență, Tribunalul Cluj a menținut recent sechestrul asigurător instituit asupra singurului bun imobil identificat pe numele celor doi – o locuință de 90 metri pătrați în Florești – până la concurența sumei de 2.000 de euro și 7.000 de lei, în vederea unei eventuale confiscări speciale. Instanța a respins cererea apărării de ridicare a măsurii.
Cei doi inculpați rămân, potrivit legii, protejați de prezumția de nevinovăție, procesul pe fond urmând să stabilească dacă acuzațiile DNA se confirmă.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
De la piața lui Széchenyi la Hala Agroalimentară: povestea unui secol și jumătate al Pieței Mihai Viteazu din Cluj / „Nu s-a putut convinge Primăria”: culisele istorice ale transformării pieței
iul. 25, 2026 0
-
Începuturile energiei nucleare din România: experimentele strict secrete de la Cluj / Cum au inventat românii ”apa grea” / ”Toate aceste cercetări de la Cluj au fost clasificate ca strict secret”
iul. 25, 2026 0
