Raport: Cluj-Napoca, singura piață regională de birouri în creștere în primul semestru din 2026
Economie by Actual de Cluj - iul. 10, 2026 0 10
Orașul Cluj-Napoca a rămas cea mai activă piață regională de birouri din România în primele șase luni ale anului 2026, fiind singurul centru regional în care cererea de spații noi a crescut față de anul precedent.
Potrivit unui raport al Fortim Trusted Advisors publicat azi,, în timp ce Timișoara, Iași și Brașov au înregistrat volume mai reduse de tranzacții, în Cluj-Napoca companiile au închiriat o suprafață totală de 6.455 metri pătrați de spații noi de birouri, față de 5.455 metri pătrați în aceeași perioadă a anului trecut.
Cluj-Napoca este, astfel, cea mai activă piață regională de birouri, arată raportul.
La nivel național, piața de birouri a crescut susținut în primul semestru, în principal pe fondul evoluției din București, unde companiile au închiriat spații însumând 80.790 de metri pătrați, cu 29% mai mult decât în aceeași perioadă din 2025. Capitala concentrează 90% din piața birourilor închiriate la nivel național, în timp ce Cluj-Napoca reprezintă 7%, iar Timișoara, Iași, Craiova și Brașov împreună între 0,5 și 1%.
La nivelul tuturor centrelor regionale, cererea pentru spații noi de birouri a totalizat 9.584 de metri pătrați în primul semestru din 2026, în scădere cu peste jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut. Dacă sunt incluse și tranzacțiile de renegociere, volumul total al activității de închiriere la nivel regional a ajuns la 22.534 de metri pătrați, cu o treime sub nivelul înregistrat în primele șase luni din 2025. Cea mai mare tranzacție de reînnoire a unui contract la nivel regional a fost semnată în Brașov, unde un chiriaș a renegociat rămânerea într-un spațiu de 7.100 de metri pătrați în Brașov Business Park.
”Piața de birouri din România traversează o etapă de prudență, în care deciziile companiilor
sunt strategice și atent planificate. Observăm o revenire a tranzacțiilor de renegociere și un
interes mai ridicat pentru preînchirieri, ceea ce arată că marile companii își calibrează din timp
necesarul de spații”, spune Nicolae Ciobanu, managing partner.
La nivel național, cele mai importante tranzacții din primul semestru au fost dominate de companii din sectoarele tehnologie, energie, industrie și construcții, atât reînnoiri de contracte, cât și extinderi, relocări sau preînchirieri.

