Închide

VIDEO/Lucrări la iluminatul public pe Calea Florești, în zona Noul N-Autoworld: stâlpi demontați temporar și reconfigurare a rețelei

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - iun. 22, 2026 0 61

lucrari DN1 Termoficare Napoca Cluj

Intervențiile la infrastructura de iluminat public continuă pe Calea Florești, în zona Autoworld din Cluj-Napoca, pe un tronson de aproximativ 500 de metri care face legătura cu noul coridor extins la șase benzi al DN1, cunoscut ca Tronsonul 1 al Centurii Metropolitane (aflat, de asemenea, în șantier).

Lucrările sunt derulate de Termoficare Napoca SA, societatea care gestionează atât serviciul de termoficare al municipiului, cât și iluminatul public, în baza concesiunii acordate de Primăria Cluj-Napoca.

În această etapă, echipele au demontat temporar stâlpii și corpurile de iluminat existente, pentru a permite continuarea lucrărilor de supralărgire a carosabilului și amenajare a trotuarelor. Ulterior, rețeaua va fi relocată, vor fi realizate fundații noi, iar iluminatul public va fi reconfigurat pe amplasamentul final.

Pe segmentul opus al drumului, o parte dintre noii stâlpi de iluminat au fost deja instalați, în paralel cu lucrările de infrastructură rutieră.

Tronsonul pe care intervine sociatatea de termoficare a Primăriei este gestionat pe partea de infrastrucutră rutieră de cealaltă fostă regie a Primăriei, acum Societatea Domeniul Public SA. Segmentul are aproximativ 500 de metri și continuă extinderea DN1 la șase benzi, fiind o lucrare separată asumată de Primăria Cluj cu buget separat pentru a putea introduce benzile dedicate pentru transportul public de la Calvania, până în zoan Spitalului Regional de Urgență din Florești, împreună cu primărie locală.

Potrivit informațiilor din proiect, lucrările de pe acest segment (cât și cele de pe DN 1 între Autoworld și amplasamentul Spitalul Regional de Urgență) trebuie finalizate până în luna august, termen anunțat de autoritățile locale pentru închiderea etapei de execuție.

Primarul Emil Boc a declarat în repetate rânduri că acest tronson este unul critic pentru decongestionarea traficului dintre Cluj-Napoca și Florești, una dintre cele mai aglomerate rute din România, și a avertizat constructorii că întârzierile vor atrage penalități. Emil Boc a mai anunțat că benzile dedicate pentru autobuze vor funcționa de la 1 septembrie 2026.

Amintim că serviciul de iluminat public din Cluj-Napoca este administrat de Termoficare Napoca SA în baza unei delegări aprobate de Consiliul Local, compania având în gestiune atât iluminatul stradal, pietonal și arhitectural, cât și sistemul de termoficare al municipiului. Societatea a rezultat din reorganizarea fostei regii autonome de termoficare a orașului și funcționează în prezent ca societate pe acțiuni, cu acționar majoritar municipalitatea. În cadrul serviciului de iluminat public, compania gestionează inclusiv proiecte de modernizare și eficientizare energetică, inclusiv înlocuirea treptată a corpurilor de iluminat cu unele de tip LED și integrarea unor surse de energie regenerabilă în consumul rețelei.

sursă: Facebook

Nici un comentariu

Scrie un comentariu