Kelemen Hunor despre scenariile politice, în cazul în care nu trece Guvernul Veștea: UDMR ar vota un guvern PSD minoritar sau o coaliție PNL-USR-UDMR, dar fără Ilie Bolojan premier
ActualitatePolitica by Actual de Cluj - iun. 17, 2026 0 34
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formațiunea pe care o conduce nu va susține învestirea guvernului propus de Adrian Veștea (PNL) și a schițat scenariile pe care le consideră viabile pentru formarea unei majorități guvernamentale.
Potrivit acestuia, prima opțiune a UDMR rămâne refacerea marii coaliții, care să asigure stabilitate politică până la finalul anului 2027. Dacă această variantă nu se va concretiza, liderul formațiunii spune că poate fi luată în calcul și formula unui guvern minoritar, cu condiția existenței unui acord politic clar și a unui sprijin parlamentar predictibil.
„Pentru UDMR, prima și cea mai bună soluție ar fi restabilirea marii coaliții. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci este de gândit și un guvern al minorităților, dar numai cu un acord clar, cu obiective precise și cu sprijinul parlamentar necesar pentru funcționare. Noi am vota un guvern minoritar PSD, am vota și un guvern PNL-USR-UDRM, dar fără Bolojan premier”, a declarat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a precizat că această poziție a fost discutată în cadrul unor întâlniri recente cu Ilie Bolojan și Dominic Fritz.
Referitor la decizia de a nu susține guvernul propus de Adrian Veștea, Hunor a explicat că nu vede în acest moment o majoritate parlamentară stabilă în spatele viitorului executiv.
„Nu se întrevede o majoritate stabilă în spatele său, iar pentru învestirea sa ar fi nevoie și de voturile partidelor extremiste. Acest lucru este inacceptabil pentru noi”, a afirmat liderul UDMR.
Kelemen Hunor a avertizat că un guvern dependent de voturile AUR ar fi vulnerabil și ar putea deveni rapid nefuncțional.
„Este posibil ca aceștia să acorde câteva voturi pentru învestire, iar apoi să joace cinic pentru a face imposibilă funcționarea guvernului. Nu se poate conduce o țară pe baza unor înțelegeri din culise, a unor voturi incerte și a sprijinului extremiștilor”, a spus președintele UDMR.
Declarațiile vin într-un moment de negocieri intense pentru formarea unei noi majorități parlamentare, după ce UDMR a decis, în urma unei ședințe interne, să nu sprijine învestirea guvernului Veștea.
sursă foto: captură g4media.ro
