Condamnat cu suspendare după ce a fracturat craniul unui tânăr într o bătaie în fața unui bar
Actualitate by Actual de Cluj - iun. 15, 2026 0 59
Judecătoria Gherla a pronunțat vineri o sentință prin care un bărbat a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, după ce l a lovit cu pumnul în cap pe un alt tânăr în fața unui bar, provocându i o fractură de craniu.
Potrivit instanței, incidentul a avut loc în noaptea de 8 februarie 2026, în jurul orei 1, în fața unui bar dintr o comună din apropierea orașului Gherla. Pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, bărbatul i a aplicat victimei o lovitură cu pumnul în zona capului. Aceasta a căzut la sol și și a pierdut cunoștința.
În urma agresiunii, victima a suferit o fractură cu traiect oblic la nivelul occipital, pe ambele părți, precum și un hematom epidural, leziuni care au necesitat între 35 și 40 de zile de îngrijiri medicale. Imaginile de pe camerele de supraveghere amplasate la intrarea barului au confirmat momentul agresiunii, arătând că victima a fost ridicată de pe jos de alte două persoane și pusă pe un scaun.
În declarația sa, victima a povestit că nu își amintește exact discuțiile purtate înainte de lovitură, însă își amintește clar momentul impactului. Aceasta a relatat instanței: „după lovitură, îşi aminteşte că a căzut la sol, iar mai apoi nu mai știe nimic din ce s a întâmplat, deoarece a fost inconștient”.
Inculpatul a invocat în apărarea sa faptul că ar fi acționat din cauza fricii, susținând că victima s ar fi îndreptat spre el cu o mână în buzunar și cu pumnul strâns. Instanța a înlăturat această apărare, reținând că imaginile video arată că victima „adoptă preponderent o atitudine pasivă” și că, dimpotrivă, inculpatul este cel care a insistat să se îndrepte spre victimă, lovind o și provocându i impactul capului cu solul.
Magistrații au precizat în motivare că nu pot fi reținute nici legitima apărare, nici starea de provocare, întrucât nu s a dovedit existența unui atac din partea victimei care să justifice o reacție de o asemenea intensitate.
La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut fapta în fața instanței și și a exprimat acordul de a presta muncă în folosul comunității. Din actele depuse la dosar a rezultat însă că bărbatul este cunoscut ca având un temperament impulsiv, fiind anterior internat la un spital de psihiatrie în urma unui alt scandal produs la domiciliu, și că în trecut a fost vizat de o sesizare din oficiu a poliției pentru violență în familie.
Instanța a decis suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe un termen de trei ani, perioadă în care bărbatul va trebui să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune, să urmeze programe de reintegrare socială și să presteze 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, la primăriile a două localități din apropiere.
Pe latura civilă, instanța a admis cererile depuse de victimă și de spitalul unde aceasta a fost internată. Bărbatul a fost obligat să plătească victimei 18.000 de lei daune morale și aproape 238 de lei daune materiale, reprezentând costul medicamentelor, precum și suma de 3.463 de lei spitalului, pentru cheltuielile de spitalizare.
Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
magine cu caracter ilustrativ generată de AI

Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
„U” Cluj, duel cu un nume mare din fotbalul european. Lotul e evaluat la peste 80 de milioane. Fanii clujeni trebuie să meargă în Polonia
iun. 17, 2026 0
-
Instanța respinge acțiunea împotriva fermierului din Cluj acuzat că ar fi încasat necuvenit subvenții agricole cu prejudiciu de zeci de mii de euro
iun. 17, 2026 0
