Condamnat la aproape 5 ani de închisoare după ce a furat 29.600 de lei dintr-o agenție Loto din Dej / ”Obţinerea de venituri într-o asemenea manieră reprezintă o rutină în viaţa de zi cu zi a inculpatului” / A fost prins pe autostradă, în taxi
Actualitate by Actual de Cluj - iun. 11, 2026 0 17
Un bărbat de 38 de ani a fost condamnat în urmă cu câteva zile de Judecătoria Dej la o pedeapsă totală de 4 ani și 8 luni de închisoare, în regim de detenție, după ce a furat suma de 29.600 de lei dintr-o agenție Loto din Dej.
Fapta a avut loc pe 31 mai 2024, în jurul orei 13:30, când bărbatul s-a prezentat la Agenția Loto 12-27 din Piața Bobâlna, a profitat de neatenția operatoarei și a furat banii de pe un raft din interiorul biroului. Inculpatul, care poartă un aparat auditiv la urechea stângă și se exprima greu, a atras atenția angajatei spre zona din spatele biroului, indicând cu degetul. În timp ce aceasta căuta printre sortimentele de lozuri, bărbatul a pătruns în birou și a luat un plic cu bani. Angajata l-a recunoscut ulterior fără ezitare și l-a identificat drept autorul furtului.
Imediat după faptă, bărbatul a luat un taxi din Dej cu destinația altui oraș, însă a fost oprit de poliție pe autostradă. Asupra sa și sub scaunul din față al taxiului au fost găsite în total 28.718 lei. Suma a fost restituită reprezentantului societății vătămate pe 4 iunie 2024, rămânând un prejudiciu nerecuperat de 882 de lei, pentru care Loteria s-a constituit parte civilă în proces.
Investigațiile au avut loc cu celeritate: autorul a fost identificat rapid în urma investigațiilor informative-operative, iar anchetatorii au realizat că bărbatul este cunoscut, la nivelul țării, cu acest mod de operare, respectiv sustragerea unor sume de bani din societăți, profitând de neatenția angajaților, iar la acel moment se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar. În urma efectuării de verificări în rândul taximetriștilor din Dej s-a stabilit rapid informația conform căreia persoana a fost preluată de către un taximetrist. S-a luat legătura telefonică cu acest taximetrist, care a relatat faptul că se deplasează pe autostradă iar pe baza semnalmentelor, aceasta a confirmat faptul că persoana bănuită de comiterea furtului, era pasager în acest taxi.
Cercetările au confirmat identitatea inculpatului și prin metode criminalistice: urmele papilare ridicate de la fața locului au corespuns în baza de date AFIS cu amprentele bărbatului. Totodată, imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale agenției l-au arătat clar pe acesta, inclusiv aparatul auditiv de la urechea stângă.
Judecata s-a desfășurat în procedură simplificată, inculpatul recunoscând în totalitate fapta reținută în sarcina sa. Instanța a aplicat o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, stabilind o pedeapsă de un an de închisoare pentru infracțiunea de furt.
Această pedeapsă a intrat însă într-un calcul mai amplu, deoarece bărbatul mai fusese condamnat anterior în alte două dosare penale. Instanța a constatat că fapta din prezenta cauză a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, ceea ce a agravat semnificativ situația juridică a inculpatului, pedeapsa rezultantă finală ridicându-se la 4 ani și 8 luni de închisoare.
Judecătorii au motivat decizia de a nu suspenda executarea pedepsei prin periculozitatea ridicată pe care inculpatul o reprezintă pentru valorile sociale ocrotite. Instanța a reținut că bărbatul a dat dovadă de îndrăzneală, că a acționat în timpul zilei fără teamă că ar putea fi văzut sau descoperit și că modul în care a procedat trădează o rutină bine înrădăcinată. „Obținerea de venituri într-o asemenea manieră reprezintă o rutină în viața de zi cu zi a inculpatului”, se arată în motivarea sentinței.
Totodată, judecătorii au reținut că inculpatul a dat dovadă de o capacitate redusă de estimare a consecințelor antisociale ale comportamentului său, iar în lipsa unei reacții ferme a organelor judiciare „nu va fi descurajat ca în viitor să renunțe la manifestări cu caracter infracțional similare”. Instanța a mai notat că bărbatul, deși a fost atenționat în multiple ocazii asupra consecințelor legale, „nu s-a conformat regulilor de bună conviețuire în societate, continuând comiterea de fapte penale și dovedind astfel perseverență infracțională și dispreț față de normele legale”.
”Instanța reține că circumstanțele personale ale inculpatului sunt cele care indică o periculozitate ridicată a acestuia față de valorile sociale ocrotite, inculpatul dând dovadă de o perseverenţă infracţională ridicată în comiterea de infracțiuni, în special, contra patrimoniului, aceasta indicând obișnuința inculpatului de a-și asigura subzistența în acest fel. În acest context, nu poate rămâne neobservată împrejurare că, deşi a fost atenţionat în multiple ocazii asupra consecinţelor legale pe care le poate avea asupra sa comiterea de infracţiuni, inculpatul nu s-a conformat regulilor de bună convieţuire în societate, continuând comiterea de fapte penale şi dovedind astfel perseverenţă infracţională şi dispreţ faţă de normele legale.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, văzând şi dispozițiile art. 91 C. pen., în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța consideră că o soluție de suspendare a executării pedepsei nu este justificată în cauză, fiind necesar ca inculpatul să execute pedeapsa aplicată în regim de detenție“, a motivat instanța.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța a dispus și interzicerea exercitării unor drepturi civile pe o perioadă de 2 ani, care se va executa după liberarea din detenție. Inculpatul a fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 4.000 de lei, precum și la acoperirea prejudiciului de 882 de lei rămas nerecuperat.
Sentința a fost pronunțată pe 8 iunie și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Absolventă de facultate la 90 de ani
iun. 11, 2026 0
-
Cod galben de furtuni azi la Cluj
iun. 11, 2026 0
