Primăria Cluj se laudă cu creșa și grădinița dintr-un ansamblu imobiliar din zona gării/Acum se lucrează la finisaje
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - iun. 08, 2026 0 38
Clujul ar putea beneficia din această toamnă de încă 120 de locuri pentru copiii de vârstă antepreșcolară și preșcolară. Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat că lucrările la noua clădire destinată unei creșe și unei grădinițe, situată în zona Dedeman, au ajuns într-un stadiu avansat, iar termenul asumat pentru finalizare este luna august. Lucrările sunt realizate/suportate de dezvoltatotrul imobiliar care are în zonă un proiect cu peste 1200 de apartamente iar Primăria realizează finisajele, după cum a arătat oficialul.
Potrivit administrației locale, imobilul va găzdui trei grupe de creșă și trei grupe de grădiniță, cu o capacitate totală de 120 de locuri, câte 60 pentru fiecare categorie.
„Clădirea a fost construită de un dezvoltator imobiliar cu această destinație și a fost preluată de municipalitate ca dotare publică pentru comunitate, pentru a deservi familiile din zonă”, a transmis viceprimarul Dan Tarcea.
În prezent, instalațiile electrice sunt realizate în proporție de aproximativ 80%, finisajele interioare sunt în mare parte finalizate, iar în perioada următoare vor continua lucrările de montare a obiectelor sanitare și a ușilor.
Proiectul face parte din modelul prin care Primăria condiționează aprobarea unor dezvoltări imobiliare de realizarea unor dotări publice, precum creșe, grădinițe, școli, spații verzi sau drumuri, care sunt ulterior transferate municipalității. Un exemplu similar este creșa din cartierul Între Lacuri, construită de dezvoltatorul imobiliar Vasile Salanță într-un proiect de pe Dionisie Roman cu circa 340 de apartamente și preluată de Primărie în proprietate publică anul trecut. De asemenea, Primăria Cluj-Napoca a primt și o școală în cartierul Mărăști, construită de dezvoltatorul Chimu Căpușan în cadrul unui proiect cu 2000 de apartamente.
Viceprimarul a precizat într-un video realizat pe șantierul viitoareli unități școlare că va urmări personal evoluția lucrărilor astfel încât cele 120 de locuri să fie puse la dispoziția copiilor și părinților din Cluj-Napoca cât mai repede după finalizarea investiției. El a estimat că acest lucru se va întâmpla anul acesta.
Grădinița și creșa e parte din proiectul imobiliar cu peste 1200 de apartaemnte dezvoltat de compania Hexagon pe terenul fostei platforme industriale Tehnofrig, în apropierea magazinului Dedeman. Creșă și grădiniță sunt construire de dezvoltator și urmează să fie preluate (și dodate) de municipalitate.

