Închide

Un bărbat a amenințat cu un pistol o vânzătoare, într-un magazin din Cluj, ieri. A fost prins rapid și imobilizat, i s-a deschis dosar penal

Actualitate by Actual de Cluj - iun. 05, 2026 0 2

Image by paulsaa from Pixabay

Un bărbat a amenințat cu un pistol o vânzătoare, într-un magazin din Cluj, azi. A fost prins rapid și imobilizat, i s-a deschis dosar penal.

E vorba de un bărbat de 40 de ani care are acum dosar penal la secția 2 pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și tulburarea ordinii și liniștii publice. Polițiștii spun că ieri dimineață în jurul orei 8.40 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în incinta unei firme de pe strada Fabricii din Cluj-Napoca, un bărbat ar fi amenințat o angajată folosind o armă. La fața locului au depistat bărbatul de 40 de ani, dion Cluj-Napoca, care fusese reținut deja de agenții de pază în urma activării butonului de panică, și au găsit asupra acestuia arma în cauză – un pistol cu foc de alarmă, armă neletală încadrată în categoria supusă autorizării. ”Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în jurul orei 08.30, bărbatul ar fi amenințat o femeie aflată în incinta societății comerciale, prin manipularea și armarea pistolului în prezența acesteia, cu scopul de a o intimida. Totodată, prin afișarea ostentativă a armei într-un loc public și în prezența mai multor persoane, acesta ar fi provocat o stare de temere și insecuritate, tulburând ordinea și liniștea publică”, spun anchetatorii.

Azi acesta a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Cluj-Napoca, care a dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Fotografie cu caracter ilustrativ

Nici un comentariu

Scrie un comentariu