Închide

VIDEO Tișe: „Spitalul Monobloc pentru Copii, la cota zero” / Câți bani a plătit Consiliul Județean Cluj din bugetul propriu până în prezent

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - iun. 03, 2026 0 51

lucrari Spital Pediatric Monobloc

Lucrările pe șantierul Spitalului Pediatric Monobloc din Cluj, cartierul Borhanci, intră într-o nouă etapă: construirea structurilor de elevație, anunță președintele Consiliului Județean, Alin Tișe. Acesta arată că proiectul spitalului reprezintă o „prioritate absolută” pentru Consiliul Județean Cluj, fără însă să spună și de unde va asigura sursa de finanțare completă pentru acest obiectiv.

Pentru anul 2026, în bugetul Consiliul Județean este prevăzută suma de aproximativ 215 milioane de lei, în condițiile în care valoarea estimată a lucrărilor contractate se ridică la peste 970 de milioane de lei. Chestionat de Actual de Cluj, Alin Tișe arată că până la acest moment, pentru ceea ce s-a executat, s-a plătit doar puțin peste 23 de milioane de lei (TVA inclus), în acest moment neputând fi definit procentul lucrat (lucrările sunt la cota zero), dar sigur se așteaptă ca volumul de lucrări să crească pe parcursul acestui an.

Pentru a achita lucrările la spital, administrația județeană intenționa să obțină finanțarea din PNRR, însă spitalul pentru copii nu a fost cuprins în lista obiectivelor propuse de Guvern pentru finanțare prin acest program european. În consecință, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe,s-a angajat să caute alte surse de finanțare, invocând inclusiv necesitatea unui credit de la Banca Europeană de Investiții (BEI), soluție care nu s-a concretizat deocamdată având în vedere că instituția bancară se raportează la gradul de îndatorare pe care-l are Consiliul Județean și care în acest moment ar fi destul de ridicat, conform surselor ActualdeCluj. Alin Tișe a afirmat că se va găsi, în mod cert, o variantă de finanțare care să asigure finalizarea acestui proiect: „Lucrăm la acest aspect și sigur vom găsi o soluție”.

Reamintim că lucrările de construcție a Spitalului Monobloc pentru Copii sunt realizate de asocierea BOG’ART – CCN ALTYAPI YATIRIMLARI VE İNŞAAT ANONIM ŞIKRETI – UTI CONSTRUCTION AND FACILITY MANAGEMENT – DACORUM GRUP – D.Z. MEDICALE – TERRATEST GEOTEHNIC SA (liderul asocierii fiind BOG’ART S.R.L).

Spitalul ar urma să dispună de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi și 30 de paturi aferente serviciului de urgențe și terapie intensivă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.