Deschiderea A3 între Nădășelu și Topa Mică, întârziată din pricina viaductelor pe care firma turcească Ozaltin nu le-a finalizat
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - mai 09, 2026 0 28
Autostrada A3 între Nădășelu și Topa Mica este, în cea mai mare parte finalizată fizic. Pe segmentele executate de UMB, asfaltul este turnat, marcajele sunt aplicate și infrastructura este pregătita tehnic pentru trafic. Autostrada nu poate fi, însă, deschisă pentru că lipsesc viaductele, structurile majore aflate în execuția constructorului turc Ozaltin, fără de care continuitatea traseului este imposibilă, relatează cineconstruiește.ro
Lucrările la cele două viaducte au început în primăvara lui 2025. La sfârșitul anului trecut, asocierea Ozaltin-Ilgaz-Visio Construct raporta un stadiu fizic de peste 35%, cu 330 de muncitori și 145 de utilaje mobilizate pe șantier.
În decembrie 2025, constructorul începuse montarea grinzilor la viaductul Topa Mică, cu 370 de muncitori și 114 utilaje active. La finalul lunii aprilie 2026, stadiul depășise 50% pe ambele șantiere — 200 de grinzi montate la Topa Mică din totalul de 592 necesare și 18 grinzi din 192 la Nădășelu.
Ritmul actual sugerează că viaductele vor fi finalizate în cursul anului 2026, însă termenul contractual asumat prin PNRR este august 2026 pentru lotul Nădășelu-Zimbor și decembrie 2026 pentru lotul Zimbor-Poarta Sălajului. Asociația Pro Infrastructura a avertizat că respectarea acestor jaloane PNRR va fi dificilă, având în vedere ritmul de execuție și lucrările rămase.
