Clujenii cer transformarea Canalului Morii într-o zonă pietonală: „Haos urbanistic în Mărăști, iar accesul la apă lipsește”
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - mai 05, 2026 0 21
Nemulțumirile legate de modul în care este amenajată zona Canalului Morii din cartierul Mărăști revin în prim-plan, după o nouă postare publicată de comunitatea „Verde pe Canalul Morii”. Aceasta critică atât intervențiile instituțiilor publice, cât și lipsa unei viziuni unitare pentru accesul la malul apei.
Potrivit inițiativei civice, în zona Canalului Morii există construcții considerate „parazitare”, garduri și amenajări care blochează accesul public, inclusiv în dreptul unor instituții precum Compania de Transport Public și Compania de Apă. Autorii propun desființarea acestor bariere și regândirea întregului spațiu, inclusiv prin crearea unei „Piețe a Morii”, care ar putea deveni un punct central real pentru cartierul Mărăști.
Criticile vizează și Piața Mărăști, descrisă drept „o glumă” și un exemplu de haos urbanistic, într-o zonă aglomerată de mașini și construcții fără coerență. În comentarii, unii locuitori atrag atenția și asupra problemelor de siguranță, susținând că anumite clădiri din zonă ar fi supraaglomerate și vulnerabile.
O altă problemă semnalată este lipsa unui culoar pietonal continuu de-a lungul Canalului Morii. Clujenii reclamă faptul că noile dezvoltări imobiliare includ garduri care întrerup accesul, în loc să integreze alei deschise publicului.
În discuții apare și comparația cu alte orașe europene, unde dezvoltările de pe malul apei sunt obligate să includă promenade pietonale. Deși există inițiative punctuale și în Cluj, acestea nu sunt conectate între ele, ceea ce limitează utilizarea coerentă a zonei.
Reprezentanți ai societății civile susțin că, fără o coordonare între autorități și dezvoltatori, Canalul Morii riscă să rămână un spațiu fragmentat, cu acces limitat, în loc să devină un coridor verde și pietonal care să lege cartierele de centrul orașului.

Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Pelicula Kontinental ’25, filmată la Cluj cu telefonul, marele câștigător aseară la Premiile Gopo – cel mai bun film, cea mai bună protagonistă, cel mai bun actor în rol secundar
mai 05, 2026 0
-
Moțiunea PSD–AUR ajunge la vot în Parlament. Bolojan: „Nu poți stinge lumina peste reforme”. Simion: „România e împinsă în sărăcie”
mai 05, 2026 0
