Cum funcționa Securitatea din Cluj la începutul anilor ’80: date dintr-un articol ”strict secret” al șefului Securității din Cluj
ActualitateIstorie by Mihai Prodan - mai 04, 2026 0 29
O rețea de informatori recrutați din rândul specialiștilor, cadrelor universitare, medicilor și membrilor cultelor religioase funcționa în județul Cluj la începutul anilor 1980, potrivit unui document intern al Securității române publicat acum în arhivele CNSAS.
Revista ”Securitatea”, numărul 3 din 1980, clasificată la vremea respectivă Strict Secret și destinată exclusiv cadrelor Departamentului Securității Statului, conține un articol detaliat în care șeful Securității județului Cluj descrie metodele de construire și utilizare a rețelei informative locale, problemele întâmpinate și prioritățile operative ale momentului.
Documentul este semnat de colonelul Neculai Dumitrașcu și reprezintă o intervenție la o dezbatere internă a instituției pe tema calității muncii cu rețeaua informativă. Autorul descrie un județ în care prioritățile Securității includeau supravegherea manifestărilor cu caracter naționalist-iredentist, considerate în creștere, prevenirea scurgerii de informații din obiectivele economice, și monitorizarea studenților străini care studiau în Centrul Universitar Cluj-Napoca. Documentul precizează că în această ultimă categorie fusese acordată o atenție deosebită recrutării de informatori din rândul naționalităților conlocuitoare, în special a celei maghiare, numărul recrutărilor în rândul acestora crescând în acea perioadă.
Informațiile din arhivele CNSAS deja cunoscute confirmă și completează tabloul descris în revistă. Un dosar de obiectiv referitor la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj, studiat de actualdecluj.ro, arată că în 1981 Securitatea identifica printre cei 3.460 de studenți străini aflați în oraș cel puțin 34 pe care îi suspecta că ar aparține serviciilor de spionaj occidentale. Același dosar relevă că rețeaua informativă din Centrul Universitar includea sute de persoane, că profesori, studenți și vizitatori erau supravegheați sistematic, iar notele informative acopereau inclusiv melodii solicitate la radio, corespondența privată și conținutul prelegerilor universitare.
Colonelul Dumitrașcu subliniază în articolul din 1980 că una dintre deficiențele principale ale muncii de securitate din județ era tendința unor ofițeri de a folosi informatorii exclusiv pentru informații despre locul lor de muncă, fără a fructifica potențialul lor de penetrare în anturajul persoanelor urmărite. El insistă că rețeaua informativă trebuie condusă pe baza graficelor lunare de întâlniri, că fiecare informator trebuie educat și verificat permanent, și că ofițerul trebuie să fie în stare să detecteze momentul în care un informator a fost contactat de servicii adverse și transformat în sursă de dezinformare. Documentul descrie și un caz concret în care un informator introdus anterior într-o altă unitate și preluat de compartimentul de contrainformații se dovedise a fi deja racolat de un serviciu de spionaj străin și transmisese date despre ofițerul care îl contactase.
Articolul din revista Securitatea apare în același număr în care doi ofițeri de rang înalt discută despre utilizarea calculatoarelor pentru prelucrarea automată a datelor despre persoanele urmărite și despre sistemele informatice care stocau date despre convorbirile telefonice internaționale, intrările și ieșirile de străini din România, și evidențele speciale de pașapoarte. Imaginea care rezultă este a unui aparat de securitate care în 1980 era deja în proces de modernizare tehnică și de sistematizare a muncii informative, simultan cu o presiune constantă din partea conducerii centrale pentru creșterea calității și a numărului de surse racolate.
