Raport de audit: sute de școli din Cluj au virat zeci de milioane de lei impozite dar nu le-au declarat la ANAF ani de zile UPDATE Reacția IȘJ
ActualitateEducaţie by Mihai Prodan - apr. 21, 2026 1 122
Timp de cel puțin doi ani, sute de unități de învățământ din județul Cluj au virat zeci de milioane de lei în conturile colectoare ale ANAF fără să le declare oficial. La finele anului 2023, suma cumulată a acestor contribuții sociale și impozite pe venituri plătite, dar neraportate, atingea aproape 38 de milioane de lei – mai exact 37.675.954 de lei – care existau în conturile fiscale ale statului, dar pe care statul nu le știa oficial acolo. Situația a ieșit la lumină printr-un raport de audit intern al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, document public aprobat de inspectorul școlar general Marinela Marc, semnat la 30 ianuarie 2026 și consultat acum de actualdecluj.ro – link-ul la sfârșitul articolului.
Este vorba în total de peste două sute de unități de învățământ, adică jumătate din întreaga rețea școlară din județul Cluj.
Declarația 112 este formularul prin care orice angajator, inclusiv școlile și grădinițele de stat, raportează lunar la ANAF contribuțiile sociale reținute din salariile angajaților – pensii, sănătate, șomaj – și impozitul pe venit. Banii se virează într-un cont colector unic al ANAF, fără declarație angajații riscă să nu fie evidențiați corect în sistemul de pensii sau de sănătate, deși contribuțiile lor au fost reținute și plătite.

Problema sumelor virate dar nedeclarate de unitățile de învățământ a fost semnalată la nivel național încă din toamna lui 2023, când Ministerul Educației a trimis o adresă urgentă către toate inspectoratele școlare din țară, cerând directorilor de școli să prezinte fișele de evidență fiscală și să explice discrepanțele față de evidențele contabile proprii.


Auditorul intern care a descoperit și urmărit această problemă la nivelul județului Cluj este același om care gestionează, practic singur, auditul a peste 200 de entități publice. Raportul arată că din cei doi auditori ai compartimentului, o bună parte din capacitatea de lucru a fost consumată tocmai de această acțiune, desfășurată în trei etape între 2023 și 2025, acoperind toate cele 219 unități de învățământ din județ.
Rezultatele după doi ani de muncă arată că suma nedeclarată a scăzut dramatic — de la 37,6 milioane de lei la finele lui 2023, la doar 654.072 de lei în decembrie 2025. Prin depunerea declarațiilor rectificative de către unitățile de învățământ, au fost declarate și soluționate sume în valoare totală de 37.021.882 de lei. Totuși, la data redactării raportului, cinci unități de învățământ din județul Cluj încă nu prezentaseră fișa fiscală pe zero, ceea ce înseamnă că problema nu era complet rezolvată.

Compartimentul de audit intern al ISJ Cluj funcționează cu două posturi pentru un portofoliu care ar necesita, după propria analiză a auditorilor, cel puțin patru, ceea ce înseamnă că gradul de acoperire a sferei auditabile este, oficial, de 50%.
UPDATE IȘJ Cluj a emis un drept la replică urmare a acestui articol. Îl redăm integral mai jos:
În contextul informațiilor comunicate în spațiul public prin intermediul publicației Actual de Cluj, marți, 21 aprilie 2026, Inspectoratului Școlar Județean Cluj dezaprobă abordarea tendențioasă a informațiilor vehiculate care nu sunt de actualitate și care fac obiectului unui Raport de audit din anul 2023.
Pentru asigurarea acurateții informațiilor transmise în spațiul public, clarificăm faptul că în urma publicării articolului „Raport de audit: sute de școli din Cluj au virat zeci de milioane de lei impozite, dar nu le-au declarat la ANAF ani de zile”, autor Mihai Prodan, conținutul se referă la circumstanțe și la sume aferente anului 2023.
Între timp, în perioada octombrie 2023 – decembrie 2025, s-au realizat alte trei misiuni de audit intern, constând în acțiuni de control, referitoare la verificarea fișelor de evidență fiscală de la ANAF, în contextul cărora unitățile de învățământ preuniversitat, în colaborare cu Compartimentul audit public intern din cadrul I.Ș.J. Cluj au remediat această problemă.
Informațiile publicate de dumneavoastră au fost preluate din Raportul anual asupra activității de audit public intern pentru anul 2025, nr. 626/30 ianuarie 2026, care prezintă activitatea Compartimentului audit intern din anul 2025. Precizăm că în anul 2025 s-a desfășurat doar ultima etapă din acțiunea de verificare a fișelor de evidență fiscală, în urma căreia au rămas nesoluționate cinci unități de învățământ preuniversitar, suma totală nedeclarată la nivelul județului fiind de 654.072 de lei.
Precizăm că în luna februarie și în luna martie 2026, în cadrul procesului de verificare a implementării recomandărilor, auditorul public intern a constatat că toate cele cinci unități de învățământ preuniversitar restante au prezentat fișa de evidență fiscală cu valoare 0, astfel încât, în prezent, la nivelul județului Cluj nu există sume virate și nedeclarate.
Pe viitor, recomandăm publicației Actual de Cluj, să solicite și Inspectoratului Școlar Județean Cluj puncte de vedere, pentru a cunoaște dubla perspectivă asupra aspectelor care urmează a face obiectul unor materiale de presă în care I.Ș.J. Cluj este menționat, garantând astfel opiniei publice calitatea și obiectivitatea informațiilor furnizate și care pot fi demonstrate faptic.
În condițiile în care rolul presei este de a informa corect publicul pe subiecte de interes, considerăm că informațiile vehiculate sunt tendențioase și urmăresc decredibilizarea instituției I.Ș.J. Cluj, în absența consultării poziției ambelor părți, aspect care nu face decât să aducă prejudicii multiple entităților vizate.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj va manifestă, în continuare, disponibilitate în comunicarea și clarificarea aspectelor care sunt de interes pentru agenda opiniei publice.

Cum n au declarat sumele la ANAF daca au foat cuprinse in Decl 112? Poate vor sa spuna ca nu au fost luate in considerare de Anaf… in acea declaratie se vede absolut tot ce face un angajat: cate zile de concediu are, cate de medical, salariul, ore suplimentare, diurne, tichete de masa, etc.. Decl 112 este generata dupa ce se calculeaza statele de plata dintr-o anumita luna. Ulterior si sumele de plata la buget