Închide

VIDEO Filmare aeriană de pe șantierul metroului din Cluj, publicată de Gulermak. Reacții critice din partea clujenilor și semnale de alarmă din Consiliul Local

ActualitateTop News by Luminiţa Silea - feb. 10, 2026 1 452

metrou cluj lucrari santier februarie 2026

Antreprenorul general Gulermak, compania care gestionează lucrările la Magistrala I de metrou din Cluj, a publicat la începutul acestei săptămâni o filmare pe rețelele de socializare, prezentată drept o sinteză a ceea ce se întâmplă în prezent pe șantier. Imaginile, realizate din dronă, surprind zona de lucru și sunt însoțite de explicații generale privind stadiul proiectului.

Potrivit mesajului transmis, lucrările la piloții plastici și la grinda de ghidaj, elemente considerate esențiale pentru alinierea și stabilizarea acestora, sunt în plină desfășurare. De asemenea, Gulermak anunță că noi utilaje au fost aduse pe amplasament, iar organizarea de șantier ar urma să intre în etapa finală.

Filmarea a fost însă primită cu rezerve de o parte a publicului. În comentarii, mai mulți clujeni reclamă faptul că din imagini nu se pot distinge clar tipurile de utilaje folosite și nici stadiul concret al lucrărilor. Unii spun că „nu se vede nimic relevant” și că nu se poate înțelege ce progrese reale au fost realizate, alții remarcând că utilajele de foraj de mare capacitate, cunoscute drept „cârtițe”, par să fie în continuare nefolosite.

Administratorii paginii „Magistrala I de Metrou Cluj” au răspuns că este vorba despre un update de moment și au promis reveniri constante cu imagini și informații suplimentare, pe măsură ce proiectul avansează, apreciind totodată sugestiile privind nevoia de explicații mai detaliate.

Reacțiile vin într-un context în care proiectul metroului este deja marcat de întârzieri și de controverse legate de ritmul real al lucrărilor și de diferențele dintre comunicarea publică și datele oficiale raportate.

Avertismente din Consiliul Local privind întârzierile și costurile proiectului

La finalul lunii februarie, consilierul local USR Paul Helmer atrăgea atenția asupra întârzierilor considerabile ale proiectului metroului din Cluj. Acesta arăta că antreprenorul general Gulermak a anunțat continuarea lucrărilor la puțul de lansare și intrarea în faza de execuție a piloților plastici, care ar urma să formeze un ecran etanș pentru protejarea TBM-ului de apa subterană.

Helmer sublinia însă că în comunicările anterioare se vorbea și despre spargerea capului pereților mulați și efectuarea unor teste de rezistență, informații care nu mai apar în raportările recente. Totodată, Primăria Cluj-Napoca a modificat termenul estimat de finalizare a proiectului din 2031 în 2032 și a precizat că lucrările vor fi întrerupte în sezonul rece sau în alte perioade improprii desfășurării șantierului.

Potrivit unui raport al Ministerului Finanțelor din ianuarie 2026, stadiul fizic al proiectului este de doar 1,24%, iar cel valoric de 10,46%, valori mai mici decât cele comunicate anterior de administrația locală. Consilierul local avertizează că, în lipsa unei centuri metropolitane funcționale, transportul milioanelor de metri cubi de material excavat și aducerea elementelor prefabricate pentru tunel ar putea întârzia semnificativ proiectul și ar putea duce la depășirea costurilor estimate inițial la aproximativ 2 miliarde de lei.

Paul Helmer mai susține că doar 1–3% din lucrări ar fi fost efectiv realizate, în timp ce plățile acoperă deja circa 10% din valoarea totală a proiectului. Pe fondul acestor date, comentariile publicului și ale unor specialiști indică un nivel ridicat de scepticism față de ritmul de implementare și de transparența investiției, existând temeri că proiectul ar putea deveni o cheltuială majoră fără rezultate pe măsura așteptărilor.

Detalii: Metroul Cluj: lucrările înaintează lent, finalizarea se amână până în 2032, avertizează un consilier local | www.actualdecluj.ro

vezi și: Metroul din Cluj, repoziționat pe finanțare europeană. Primăria aduce Metrorex ca partener pentru accesarea banilor | www.actualdecluj.ro

Proiectul metroului din Cluj-Napoca, mutat pe fonduri de coeziune, cu un calendar nou de implementare | www.actualdecluj.ro

Despre banii pentru proiect, detalii mai jos:

Emil Boc recunoaște problemele de finanțare pentru centura metropolitană și metroul din Cluj: sume insuficiente pentru exproprieri și întârzierea proiectelor | www.actualdecluj.ro

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate