Amenzi după incidentele de la derby-ul Clujului, de aseară din Gruia
Sport by Actual de Cluj - feb. 08, 2026 0 222
Amenzi după incidentele de la derby-ul Clujului, de aseară din Gruia.
Clubul CFR Cluj a fost amendat de jandarmi cu 20.000 de lei, iar firma de pază şi protecţie a fost sancţionată cu 15.000 de lei. Suporterii oaspeţi au încercat să intre pe teren la finalul partidei şi a fost nevoie de intervenţia jandarmilor care au folosit gaze lacrimogene.
Reprezentanţii Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca au anunţat, azi, ce măsuri au fost luate după incidentele petrecute la meciul de fotbal din CFR Cluj şi Universitatea Cluj. ”La finalul partidei de fotbal dintre echipele F.C. C.F.R. 1907 Cluj – A.S.F.C. Universitatea Cluj, desfăşurată în data de 07.02.2026, suporterii echipei oaspete din peluză au încercat pătrunderea pe suprafaţa de joc. În acest context, a fost nevoie de intervenţia imediată a forţelor de ordine, moment în care suporterii nu s-au supus somaţiilor, fiind nevoie de folosirea substanţelor iritant-lacrimogene pentru a-i dispersa şi a detensiona situaţia”, au transmis jandarmii.
Aceștia au adăugat că au întocmit patru acte de sesizare a organelor penale – trei dintre acestea pentru nerespectarea regimului materialele explozive şi una pentru încălcarea legii privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri.
Totodată, jandarmii au dat şapte sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 37.100 de lei. Dintre acestea, două – în valoare totală de 20.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar o sancţiune contravenţională, în valoare de 15.000 de lei, a fost aplicată societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin, a arătat jandarmeria.
De asemenea, au fost aplicate patru sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, au afirmat jandarmii.
”Un astfel de meci implică, în mod inevitabil, sentimente puternice, resimțite atât în tribune, cât și în teren. Însă, ce s-a întâmplat la finalul derby-ului Clujului rămâne, pur și simplu, de neacceptat”, a susținut clubul feroviar într-un comunicat de presă difuzat în această după-masă. ”Chiar dacă nu l-a atacat în niciun fel pe antrenorul oaspeților, ci a răspuns unui atac venit din partea unui jucător advers, Andrei Cordea, ținta directă a tehnicianului, a prezentat public, în direct la TV, scuze față de Cristiano Bergodi din respect pentru vârsta, experiența și cariera acestuia. Un gest pe care îl așteptam și din partea dânsului până la finalul zilei, măcar dintr-o formă fictivă de respect, dar care a întârziat să apară”.
Citește și:
