Istoria căii ferate din Cluj de o sută de kilometri care a dispărut după 100 de ani. La jumătatea secolului XX se circula pe acoperiș
ActualitateIstorieTop News by Mihai Prodan - feb. 07, 2026 4 26736
O cale ferată inaugurată în urmă cu o sută de ani din Cluj, pentru o vreme unica legătură a țării moților cu orașele mari, a dispărut după nici o sută de ani, literalmente – în Cluj i-au dispărut chiar și șinele și traversele, după ce trenurile care odinioară parcurgeau traseul chiar și de trei ori pe zi au fost înlocuite cu mașini.
Calea ferată îngustă Turda–Abrud a fost una dintre cele mai importante linii feroviare înguste din Transilvania, cu un rol major în dezvoltarea economică a Munților Apuseni. Proiectul a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea, din nevoia de a lega zona bogată în resurse naturale a Arieșului superior de rețeaua feroviară principală. Linia pornea din Turda și urma valea râului Arieș până la Abrud, traversând numeroase localități.
Construcția căii ferate a început în 1891 și a fost inaugurată oficial în 20 iunie 1912. Infrastructura pentru deservirea transportului de marfă și călători pe această linie era impresionantă: 11 locomotive, 22 de vagoane de pasageri, opt vagoane pentru conductori și poștă și 93 de vagoane de marfă, inclusiv piese de schimb. La mijlocul secolului XX linia avea 22 de stații, dintre care patru gări – Turda, Baia de Arieș, Câmpeni și Abrud – și 18 halte- Turda Transbordare, Mihai Viteazu, Cornești, Moldovenești, Buru, Ocolișel, Vidolm, Ocoliș, Lunca Arieșului, Poșaga, Sălciua, Brăzești, Sartăș, Hădărău, Lupșa, Musca, Bistra și Roșia Montană. Întreaga linie avea 94 km, parcurși în aproximativ șase ore și jumătate de trenurile personale, cu opriri în toate stațiile, și aproximativ cinci ore și jumătate de trenurile accelerat, care opreau doar în șase stații – cele patru gări și în două halte. Viteza medie era de 40 km/h, însă rar putea fi atinsă, deoarece linia prezenta numeroase curbe, iar relieful zonei nu permitea viteze mai mari. În ultimii ani ai existenței trenului pe Valea Arieșului, circulau zilnic (dus – întors) trei trenuri cu două clase.
În imaginea de mai jos, mocănița în drum spre Baia de Arieș. Foto: Detlef Schikorr, august 1970.
Având ecartament îngust, aceasta era adaptată terenului dificil al regiunii montane, cu numeroase curbe, poduri și rampe, dar și două tuneluri. Trenul era cunoscut popular sub numele de „Mocănița de pe Arieș” și era tras inițial de locomotive cu abur. De-a lungul deceniilor, calea ferată a avut un rol esențial în transportul lemnului, minereurilor și al altor mărfuri, dar și al pasagerilor. Pentru multe comunități izolate din Apuseni, mocănița reprezenta principala legătură cu orașele mai mari. În perioada interbelică și în anii de după al Doilea Război Mondial, linia a funcționat intens, fiind vitală pentru economia locală. După 1990, importanța căii ferate a scăzut treptat, pe fondul degradării infrastructurii și al concurenței transportului rutier, căci nu mai era nevoie de așteptat cu anii pentru o Dacie și oricine își permitea putea cumpăra o mașină. Circulația a fost restrânsă progresiv, iar linia Turda–Abrud a fost închisă definitiv în 1998, fiind ulterior demontată în mare parte, inclusiv pe întregul teritoriu al județului Cluj; se mai păstrează o parte din linia ferată, pentru curse ocazionale cu Mocănița tractată de o locomotivă diesel, pe teritoriul județului Alba.
Imagini înainte de inaugurarea liniei, în 1912, realizate de Csiki Lajos:
Mocăniţa Turda – Abrud (extras din vechiul Mers al Trenurilor, 1960):
Mocănița în anii ’90, cu puțin timp înainte de închidere:
August 1995:
Citește și:
Un reportaj publicat în 1992 de cotidianul Adevărul de Cluj:
Ce păcat!!!
Putea să fie conservatā şi folosită în scop turistic!
Pe teritoriul județului Alba, traseul de cale ferată îngustă a fost declarat monument istoric, dar din păcate autoritățile au tolerat multe cazuri de construcții private care se suprapun peste terasamentul căii ferate. De ce oare? Nu există legislație pentru astfel de monumente, sau dezinteresul este la cote maxime?
Poate vreți să spuneți Turda, alta regiune la acea dată mult mai dezvoltat decât Cluj (satul închis)
Prin 2005 a venit la mine un reprezentant al unui fond de investitii din Germania, (fost director general intr-o filiala din Romània, a unei mari companii germane, in care am lucrat si eu), cu un business plan pentru reabilitarea acestei căi ferate, construirea unor pensiuni, stranduri, rafting, si alte atractii in zonă, pe langă ceea ce exista…..turistii urmand să fie adusi din in marea lor majoritate din extrior.
Turistii care urmau sa vină, avea posibilitatea să urce sau să coboare anumite portiuni din acest drum si pe biciclete, pentru că pe ultimul vagon al trenului erau instalate mai multe biciclete.
Am fost impreună si am revăzut această cale ferată, apoi a plecat la Bucuresti, in vederea efectuari demersurilor necesare concesionarii ei si punerea in practică a acestui business plan.
După cateva zile bune, m-a sunat si mi-a spus că cerintele pentru concesionarea acestei căi ferate il depăsesc, in conditiile in care el este doar reprezentatul unui fond de investitii si că se va reunta la tot proiectul. Si uite asa, in loc să avem ceva frumos, atractiv in zonă, nu avem nimic sau mai nimic.