Închide

Protecția Consumatorilor avertizează: lămâi și portocale sub standard, vândute românilor ca produse de Calitate I

Actualitate by Actual de Cluj - dec. 21, 2025 0 178

citrice de proasta calitate romania

Directorul general în Direcția Generală Control și Supraveghere Piață din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, atrage atenția că magazinele din România comercializează lămâi și portocale care, în orice țară civilizată, ar fi considerate furaj pentru animale. Potrivit acestuia, lămâile cu diametrul sub 45 mm și portocalele sub 60 mm sunt neconforme pentru consum uman și destinate în mod normal hranei pentru bovine sau porcine, procesării pentru suc, piure sau alcool, sau compostării.

Anghel susține că, totuși, multe hiper- și supermarketuri le oferă consumatorilor prezentându-le ca fiind toate de Calitate I. „Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice, dar și a achizitorilor din marketuri! Cum ajung la raft? E un drum lung, dar interesant!”, a comentat directorul ANPC într-o postare pe Facebook.

Acesta atrage atenția că produsele neconforme nu ar trebui să fie vândute ca alimente pentru consum uman, avertizând astfel asupra calității reale a citricelor disponibile în magazinele românești.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu