Închide

Două universități din Cluj lansează album aniversar la zece ani de parteneriat, fac expoziție

Educaţie by Actual de Cluj - dec. 08, 2025 0 90

Două universități din Cluj lansează album aniversar la zece ani de parteneriat, fac expoziție.

Expoziția Artmind(s) e organizată de Universitatea de Arte și Design și de Universitatea ”Babeș-Bolyai” și va fi vernisată joi 11 decembrie la ora 18 în galeria Paul Sima de la clubul Casei Universitarilor, de pe strada Emmanuel de Martonne 1. Tot atunci se lansează și un album universar, care prezintă lucrările intrate în patrimoniul UBB ale artiștilor care au expus de-a lungul timpului în Galeria Paul Sima, ”constituind o veritabilă pinacotecă” după cum arată organizatorii. Fiecare operă de artă este însoțită de un fragment din textul critic asociat expozițiilor realizate, oferind o perspectivă asupra evoluției artistice și a dialogului cultural dintre cele două universități.
Expoziția reunește de această dată lucrările a șase artiști, foști expozanți ai Galeriei Paul Sima. Noile lucrări vor fi prezentate în paralel cu cele expuse anterior, oferind o incursiune în evoluția stilistică și conceptuală a fiecărui autor. Artiștii care vor expune sunt Luiza Alicu, Sebastian Boca, Maria Chiorean, Gabriela Cojocaru, Larisa Lomotă, Dora Pop și Mădălina Vîrgolici.

Expoziția poate fi vizitată până joi 15 ianuarie, de luni până vineri între orele 15 și 17, cu intrarea liberă.

Una dintre cele mai vechi galerii de artă ale UBB poartă numele artistului clujean Paul Sima (1932–1991). Cunoscut pentru lucrările sale monumentale și pentru picturile expresive inspirate din viața satului transilvănean, Paul Sima a inițiat tradiția expozițiilor în acest spațiu, prezentând publicului creațiile studenților și absolvenților Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” – astăzi Universitatea de Artă și Design. Astfel, galeria găzduiește în principal lucrări ale tinerilor artiști aflați la început de drum, care au nevoie de sprijin și vizibilitate, dar și opere ale creatorilor consacrați. Galeria găzduiește exclusiv expoziții temporare.

Colecția reunește lucrări donate de artiștii care au expus de-a lungul timpului în galerie. La finalul fiecărei expoziții, autorii donează câte o lucrare ce intră în patrimoniul universității, care sunt ulterior prezentate în diverse spații ale UBB sau în cadrul unor expoziții retrospective.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu