Închide

Bărbat de 64 de ani din Cluj arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție

Actualitate by Actual de Cluj - oct. 28, 2025 0 119

catuse sursa pexels.com

Un bărbat de 64 de ani din Cluj a fost arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa.

În urmă cu două zile polițiștii din Dej au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 64 de ani, din comuna Mica, cercetat într-un dosar penal pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. Din cercetările efectuate a reieșit că, în aceeași zi, în jurul orei 11.35, bărbatul, pe numele căruia era emis un ordin de protecție din luna august a anului curent, s-ar fi deplasat pe o stradă din Dej, unde a observat-o pe persoana vătămată, respectiv o femeie de 54 de ani, din oraș, față de care avea obligația de a păstra o distanță de minimum 100 de metri. Astfel, bărbatul nu ar fi respectat prevederile ordinului de protecție și ar fi interacționat cu femeia, fără a o agresa fizic. Pentru aceasta, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore iar ieri bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Dej, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu